Întrevedere cu personalul diplomatic al Reprezentanţei Permanente a României pe lângă UE

0
381

ue-1693Viceprim-ministrul Ion-Marcel Ciolacu a prezidat, astăzi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu personalul diplomatic al Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, organizată la iniţiativa premierului Mihai Tudose, în contextul pregătirii pentru preluarea de către ţara noastră a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, în primul semestru al anului 2019.

Am intrat în linie dreaptă pentru a asuma o responsabilitate majoră, cu impact decisiv asupra rolului pe care îl dorim pentru România în Uniunea Europeană. După cum probabil cunoaşteţi, am demarat un proces amplu de evaluare a activităţii pe care o desfăşuraţi. Guvernul doreşte ca la finalul exerciţiului să existe certitudinea că România dispune în Reprezentanţa de la Bruxelles de cei mai buni specialişti, care se vor ridica la înălţimea mandatului încredinţat“, a subliniat Ion-Marcel Ciolacu. 

De asemenea, vicepremierul a evocat ideea de continuitate a marilor proiecte de pe agenda europeană, în marja primului mandat al României la preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, provocările în acest sens fiind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, gestionarea migraţiei, funcţionarea Spaţiului Schengen sau proiectarea viitorului cadru financiar multianual.

Afacerile europene au devenit un pilon de sprijin al politicii externe a ţării noastre. Mizele sunt majore şi decurg din proiectul naţional de dezvoltare a României, pe termen lung. Promovăm, de aceea un profil european, de partener solid, serios şi de încredere, care îşi respectă angajamentele. Suntem hotărâţi să asigurăm predictibilitate şi coerenţă pentru a putea să atingem obiectivul finalizării Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi să creăm condiţiile favorabile pentru ridicarea acestui mecanism înainte de preluarea de către România a Preşedinţiei“, a declarat Ion-Marcel Ciolacu.

La întâlnirea de la Palatul Victoria au mai participat: Graţiela Leocadia Gavrilescu,  vicepremier şi ministrul Mediului, Teodor Meleşcanu, ministrul Afacerilor Externe, Victor Negrescu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, Liviu Pop, ministrul Educaţiei Naţionale, Alexandru-Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, Marius Dunca, ministrul Tineretului şi Sportului, Ilan Laufer, ministrul pentru Mediul de afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Florian-Dorel Bodog, ministrul Sănătăţii, respectiv Adriana-Doina Pană, ministrul Apelor şi Pădurilor.

Elemente de context:

România va asuma, pentru şase luni, începând cu 1 ianuarie 2019, Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene – una din cele şapte instituţii ale Uniunii. Țara noastră face parte din trio-ul de Preşedinţii, care mai include Finlanda şi Croaţia. Preşedinţia rotativă prezidează la Bruxelles reuniunile Consiliului UE (cu excepţia Consiliului Afaceri Externe), reuniunile COREPER (întâlnirile reprezentanţilor permanenţi ai ţărilor membre la Bruxelles) şi aproximativ 200 grupuri de lucru. De asemenea, Preşedinţia Consiliului UE conduce negocierile a sute de dosare legislative, organizează întâlniri cu Parlamentul European, alte întâlniri formale la toate nivelele. Conform uzanţelor, pe perioada mandatului său, Preşedinţia Consiliului UE va organiza în România evenimente, posibile Summit-uri, reuniuni informale ale Consiliului UE, întâlniri ale înalţilor funcţionari şi ale experţilor din statele membre UE, conferinţe şi seminarii. În România, Consiliului Naţional de Pregătire şi Exercitare a Preşedinţiei României la Consiliul UE este organismul interministerial care va asigura, sub conducerea Prim-ministrului României, orientarea strategică a programului de pregătire şi va avea rolul de a coordona aceste eforturi complexe.