CFR Călători raportează un profit de 64 de milioane de lei

0
361

trenCFR Călători a comunicat, ieri, pe pagina de Facebook, un profit de 64 de milioane de lei, în primele şapte luni din 2017, după ce premierul Mihai Tudose a criticat compania pentru pierderea financiară, vineri, în şedinţa de guvern.

Premierul Mihai Tudose i-a reproşat ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, vineri, în şedinţa de guvern, pierderile pe care le înregistrează companiile aflate în subordinea ministerului precum Tarom şi CFR. „104 milioane pierdere pe şase luni (n.r. a companiei Tarom), CFR Marfă – pierdere, CFR Călători – pierdere. Înţeleg că este o echipă foarte bună, dar nu mergeţi în direcţia care trebuie”, a declarat prim-ministrul la începutul şedinţei de guvern de vineri.

Rezultatele financiare pentru primul semestru al anului sunt în creştere comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit informaţiilor publicate pe pagina de socializare a CFR Călători.

Operatorul de transport a avut o cifră de afaceri de 931,8 milioane de lei, în primele şase luni din 2017, în creştere faţă de perioada similară de anul trecut, când raporta o cifră de afaceri de 816,9 milioane de lei.