Angela Merkel, despre deschiderea graniţelor Germaniei pentru refugiaţi în 2015: “Încă mai cred că decizia mea a fost una corectă”

0
424

merkel-migrants-640x480-610x300Cancelarul german, Angela Merkel, şi-a apărat decizia luată în urmă cu doi ani de a deschide frontierele Germaniei pentru sute de mii de refugiaţi, o mişcare pe care o consideră răspunsul necesar la o urgenţă umanitară. În timpul unui eveniment de televiziune preelectoral, Merkel a fost întrebată dacă ar face lucrurile în mod diferit în cazul în care s-ar confrunta cu aceeaşi situaţie şi a răspuns: “Încă mai cred că decizia mea a fost una corectă”. Cancelarul german a adăugat că guvernul ei a luat numeroase măsuri pentru a se asigura că această criză nu va mai fi repetată. Afluxul de aproape un milion de refugiaţi care au pătruns în Germania în 2015 a provocat critici puternice pentru Angela Merkel din partea unor politicieni de dreapta, inclusiv din partea unor aliaţi conservatori din Bavaria. Horst Seehofer, care conduce partidul Uniunea Creştin-Socială, un aliat al Uniunii Creştin-Democrate din care face parte şi Angela Merkel, a renunţat recent la apelul său îndelungat pentru un plafon privind numărul de refugiaţi. Seehofer ceruse o limită maximă de 200.000 de refugiaţi pe an. “Situaţia s-a schimbat, Berlinul s-a schimbat. Acum avem o imigraţie semnificativ mai mică decât atunci când am făcut acele comentarii”, a spus Seehofer. Alegerile generale din Germania vor avea loc la 24 septembrie, iar Angela Merkel candidează pentru cel de-al patrulea mandat de cancelar. Potrivit unor sondaje de opinie recente, formaţiunea Uniunea Creştin-Democrată (CDU, centru-dreapta) se va clasa pe primul loc în alegeri, iar Partidul Social-Democrat (SPD, centru-stânga) ar urma să obţină poziţia secundă.