Peste 200 de persoane au protestat la Curte şi în Piaţa Universităţii

0
323

Aproximativ 200 de persoane au protestat, ieri, în faţa sediului Curţii Constituţionale, pe toată durata şedinţei, cerând demiterea preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, şi validarea referendumului din 29 iulie. Protestatarii scandau „Validare”, „Nu vă fie frică, şi Băsescu pică”, „Băsescu, trădător”. Aceştia purtau mai multe pancarte cu mesaje împotriva lui Traian Băsescu, precum „Marinare nu uita, puşcăria-i casa ta”, „Vrem altfel de preşedinte, Băsescu suspendat ca Saddam Hussein”. Imediat ce au aflat decizia CCR, manifestanţii au pornit-o în marş spre Piaţa Universităţii strigând „Hoţii”. „Nu o să mai plecăm din Piaţa Universităţii decât în momentul în care Traian Băsescu va alege să-şi dea demisia, aşa cum a hotărât poporul la referendum”a spus unul dintre protestatari.