Fiscul vrea penalităţi suplimentare pentru obligaţiile fiscale nedeclarate

0
336

Pentru obligaţiile fiscale de plată nedeclarate de contribuabil şi stabilite de organele de inspecţie fiscală, contribuabilii sunt sancţionaţi cu o penalitate de 30% din obligaţiile fiscale principale de plată individualizate în decizia de impunere. Eugen Călinoiu, directorul executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dolj a precizat că aplicarea penalităţii nu înlătură obligaţia de plată a dobânzilor, penalităţilor de întârziere sau majorărilor de întârziere prevăzute în Codul de procedură fiscală. „Dintr-un calcul simplu, pentru obligaţii fiscale mai vechi de 60 de zile, suma datorată bugetului ar fi cu aproape 50% mai mare decât datoria iniţială”, a mai spus directorul DGFP Dolj. Prevederile nu sunt aplicabile în cazul soluţionării cererilor de rambursare a taxei pe valoarea adăugată cu control anticipat. Noua penalitate se va reduce la jumătate în cazul obligaţiilor fiscale principale stabilite de organele de inspecţie fiscală care sunt stinse până la data de 5 sau 20 ale lunii următoare, în funcţie de momentul emiterii deciziei. Suma se face venit la bugetul căruia îi aparţine creanţa principală stabilită de organele de inspecţie fiscală. Directorul DGFP Dolj a mai spus că în prezent, plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale se sancţionează cu o penalitate de întârziere datorată pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale principale de 5% pentru perioade până în 60 de zile şi de 15% pentru termene mai mari de 60 de zile. „De asemenea, Fiscul aplică o dobândă penalizatoare de 0,04% pe zi”, a mai spus Călinoiu.

Nivelul majorării de întârziere este de 2%

Totodată, pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată datorate bugetelor locale, se datorează după acest termen majorări de întârziere. Nivelul majorării de întârziere este de 2% din cuantumul obligaţiilor fiscale principale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Prin acelaşi poriect de ordonanţă, Fiscul va permite suspendarea executării silite în cazul contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale prin care se stabilesc creanţe bugetare, dar contribuabilulva depune la organul fiscal competent o scrisoare de garanţie bancară la nivelul obligaţiilor contestate.