Concursul Național de Proiecte de Mediu: elevii doljeni – proiecte și rezultate de excepție

0
104
În perioada 15-20 iulie 2024, în tabăra Muncel, din județul Iași, s-a desfășurat Concursul Național de Proiecte de Mediu, la care au participat elevi din toată țara, cu proiecte de excepție. Județul nostru a fost reprezentat de două echipaje, de la Liceul Teoretic ”Tudor Arghezi” Craiova, la secțiunea Liceu și de la Școala Româno-Britanică, la secțiunea Gimnaziu.
Concursul Național de Proiecte de Mediu, aflat anul acesta la a XXIV-a ediție, organizat de Ministerul Educației, în parteneriat cu inspectoratele școlare județene, are drept scop promovarea educației pentru mediu, combaterea schimbărilor climatice, protecția mediului și tranziția către un model de dezvoltare economică sustenabilă care să creeze la nivelul întregii umanități o atitudine de respect și responsabilitate față de natură, în vederea ocrotirii ei.
Elevii doljeni s-au întors cu rezultate remarcabile: PREMIUL I – echipajul format din elevii Tudor Marian POENARU și Elena Erika GĂINĂ, de la Liceul Teoretic ”Tudor Arghezi” Craiova – secțiunea Liceu, profesor coordonator Anca Bărbulescu.
Proiectul ECOBrick reprezintă o soluție inovatoare pentru combaterea poluării cu plastic și gestionarea deșeurilor plastice, folosind un dispozitiv experimental, un prototip care are ca principiu de funcționare focalizarea energiei solare și transformarea acesteia în căldură pentru a topi plasticul reciclat și a produce cărămizi termoizolante sau alte obiecte utile; PREMIUL al II-lea – echipajul format din Theodor-Ștefan LĂZĂRESCU și Mihai Adrian CATANĂ BUCĂ, de la Școala Româno-Britanică – secțiunea Gimnaziu, profesor coordonator Carmen Călugăru.
Proiectul Bee Nice are drept scop protejarea polenizatorilor și a presupus: dezvoltarea unui spațiu comunitar; construcția de stupi și căsuțe pentru activitatea de aerosoli cu aer din stupină; plantarea legumelor, lavandei și a altor plante care să stimuleze polenizatorii; amenajarea unui spațiu pentru proiecții de film în aer liber, etc.
La nivelul județului Dolj, concursul a fost organizat și implementat de Inspectoratul Școlar Județean, Departamentul pentru Activități Extrașcolare, monitorizarea și coordonarea fiind realizată de prof. Irina Ștefana Broscaru, inspector școlar general adjunct.
“Felicitări tuturor copiilor pentru rezultatele excepționale obținute, profesorilor coordonatori pentru îndrumarea și susținerea pe care le-au oferit, cât și celorlalți parteneri care au contribuit la obținerea acestei performanțe!”, a declarat prof. Nirvana Mândruleanu, inspector școlar pentru activități extrașcolare la I.Ș.J. Dolj

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *