Înfrângere grea pentru coaliţia de uniune naţională, prin demisia premierului Mario Draghi, care transmite un plus de îngrijorare pe pieţele europene. Aşadar, sfârşit de partidă. Mario Draghi, botezat „Super Mario”, şi-a depus demisia la Palatul Quirinale, preşedintelui Sergio Mattarella care a luat act şi va pronunţa dizolvarea Parlamentului. Alegerile anticipate se vor desfăşura probabil în septembrie. Până atunci guvernul va gestiona treburile curente. Despărţirea prematură (Mario Draghi a venit în fruntea Guvernului în februarie 2021, succedând guvernului condus de Giuseppe Conte) este opera partidelor Forza Italia al lui Silvio Berlusconi, La Liga, formaţiune de extremă-dreaptă a lui Matteo Salvini şi Mişcarea 5 Stele (M5S), a lui Giuseppe Conte, care au refuzat să participe la votul de încredere cerut miercuri de şeful guvernului. Pactul guvernamental fusese pus în pericol încă de săptămâna trecută, prin defectarea M5S (confruntată cu disensiuni interne şi o hemoragie parlamentară). Sosit în fruntea guvernului în plină criză sanitară şi economică, Mario Draghi (74 ani) îşi prezentase demisia la 14 iulie după fronda M5S, dar preşedntele Mattarella i-a refuzat-o. „Unica soluţie dacă vreţi să rămânem împreună este reconsiderarea pactului, cu curaj, altruism şi credibilitate”, a somat Draghi. Sondajele atestă că două treimi dintre italieni doreau ca „Super Mario” să rămână în funcţia de prim-ministru, întrucât momentul este unul extrem de delicat: probleme interne (inflaţie apăsătoare, locuri de muncă, relansare economică) dar şi externe, la fel de complicate (independenţă energetică, războiul din Ucraina). „Italia are nevoie de un guvern solid şi solidar şi de un Parlament care să-l acompanieze cu convingere”, a mai clamat Mario Draghi, dar apelul a fost ignorat de greii coaliţiei deja cu privirea spre campania electorală. Finalmente doar Partidul Democrat (centru-stânga) a mai rămas solidar. Presa italiană taxează sever impasul. „Italia trădată” a titrat La Repubblica, „Adio guvernului Draghi” a scris Corriere della Sera, în timp ce Stampa vorbeşte de o „ruşine”. Sondajele Institutului SWB nu arată bine. Partidul post-fascist Fratelli d’Italia al lui Georgia Meloni, o femeie, este creditat cu 24%, urmat de Pardidul Democrat 22%, La Liga 14%. Comisarul european pentru economie, italianul Paolo Gentiloni, el însuşi fost prim-ministru consideră iresponsabile partidele care l-au trădat pe Draghi, în timp ce la Bruxelles partenerii europeni făceau presiune pentru a rămâne. Considerat un miracol de unii, dar şi un coşmar, fostul preşedinte al Băncii Central Europene (2011-2019), unul din stâlpii Europei accentuează o perioadă de incertitudini. Să nu omitem: datoria Italiei (2.000 de miliarde euro) este 150% din PIB. Împreună cu Olaf Scholz şi Emmanuel Macron, Mario Draghi alcătuia un triumvirat care îşi etalase unitatea în chestiunea ucrainiană, după ce la 16 iunie a.c. efectuaseră o vizită comună la Kiev. Problema este însă că Draghi încarna o altă Europă, cea a elitei administrative şi financiare, o Europă inflitrată de bănci anglo-saxone, o Europă care nu pune mare preţ pe rezultatul alegerilor. O Europă mai mult tehnocrată, decât democrată. Pe de altă parte demisia sa survine într-un moment în care atât Macron cât şi Scholz sunt slăbiţi şi nu este deloc exclus ca la guvernare în Italia să revină formaţiuni politice cu un trecut complezent faţă de Vladimir Putin. Considerat la Bruxelles un garant al reformelor destinate revigorării economice, plecarea lui Mario Draghi este un coşmar. Italia rămâne o insulă sensibilă a zonei Euro. Pe de altă parte, vampirizată de războiul din Ucraina, inflaţia galopantă, criza energetică şi recesiunea care se anunţă, ar mai lipsi doar o retragere a lui Olaf Scholz din coaliţia în care nu se simte deloc prea bine, ca bulversarea să devină teribilă.
