Ministrul Finanţelor anunţă o creştere economică de 5,5%

0
424

Eugen Teodorovici, a declarat, duminică seara, că se aşteaptă ca România să înregistreze anul viitor o creştere economică de 5,5%. Ministrul de Finanţe a afirmat că PIB-ul a crescut cu 34% faţă de 2016.

„Potenţial există foarte mare. Vor fi foarte multe măsuri pe care le promovăm în acest an”, a spus Eugen Teodorovici, la Antena 3.

Acesta a adăugat că valoarea PIB-ului este cea mai mare de până acum, ajungând la 1031 de miliarde de lei. „A crescut cu 34% faţă de 2016”, a afirmat ministrul.

În privinţa legii controversate a pensiilor, ministrul Finanţelor a declarat că banii sunt prinşi în buget pentru anul acesta, iar pentru anul viitor suma este prinsă în strategia bugetară.  (Mediafax)