Arestarea judecătorilor şi procurorilor turci sub pretextul implicării în lovitura de stat militară echivalează cu o lovitură de stat civilă a declarat ieri, pentru MEDIAFAX, fostul ministru al Justitiţiei Cătălin Predoiu, adăugând că “muţenia” CSM este “de neînţeles”, dar “nu atât de surprinzătoare”
“Arestarea «în masă» a judecătorilor şi procurorilor turci sub pretext de implicare în lovitura de stat militară echivalează cu o lovitură de stat civilă. Când arestezi presa şi justiţia, arestezi democraţia. Turcia, o ţară prietenă, la care românii ţin cu adevărat, s-a angajat pe un drum periculos”, a spus Predoiu.
Fostul ministru al Justiţiei a spus că este “de neînţeles”, deşi “nu atât de surprinzătoare muţenia” CSM, a Uniunii Avocaţilor din România în faţa “abuzurilor evidente” la care sunt supuşi magistraţii turci. “A lua partea unor principii, cum ar fi independenţa justiţiei, nu înseamnă că te amesteci în lupta politică internă dintr-un alt stat, ci consecvenţă pe linia susţinerii unor valori europene. Cu atât mai mult cu cât Turcia are aspiraţii europene, pe care noi le-am susţinut întotdeauna”, a mai spus, pentru MEDIAFAX, fostul ministru al Justiţiei Cătălin Predoiu.
Circa 50.000 de militari, poliţişti, judecători, alţi funcţionari publici şi profesori turci au fost suspendaţi din funcţii ori arestaţi preventiv după tentativa de lovitură de stat din noaptea de 15 spre 16 iulie, conform Reuters. Dintre aceştia aproape 2750 sunt magistraţi- judecători şi procurori. De asemenea, miercuri, au fost arestaţi doi judecători ai Curţii Constituţionale, conform televiziunii turce NTV.
Reţeaua Europeană a Consiliilor Judiciare (ENCJ) a condamnat tentativa de lovitură de stat din Turcia, însă s-a arătat îngrijorată şi de acţiunile autorităţilor turce care vizează magistraţii. “ENCJ este extrem de îngrijorat de informaţiile potrivit cărora peste 2.700 de judecători şi procurori au fost suspendaţi şi/sau demişi de către Înaltul Consiliu pentru Judecători şi Procurori, la numai câteva ore după ce au avut loc tragicele evenimente (…) Evenimentele actuale par să indice o epurare suplimentară a sistemului judiciar care are loc sub pretextul tentativei de lovitură de stat,” spunea organizaţia. ENCJ a cerut autorităţilor turce să respecte pe deplin principiile care garantează independenţa justiţiei şi principiile unui proces echitabil pentru toţi cei acuzaţi. Turcia participă ca observator la ENCJ, organizaţie care reprezintă interesele a 120.000 de magistraţi.