„Redescoperim copilăria”, proiect cu și pentru 24 de tineri români și bulgari

0
954

Asociaţia Tinerilor Olteni Solidari și Narodno Citaliste „Nadejda 1871” Oreahovo implementează, în perioada 1 mai – 1 noiembrie, proiectul „Redescoperim copilăria!”, finanțat de Comisia Europeană prin Programul Tineret în Acțiune, Acțiunea 1 – „Tineri pentru Europa”, Sub-Acţiunea 1.1 – Schimburi de Tineri. Proiectul își propune să abiliteze un grup de 24 de tineri români și bulgari pentru a conserva, valoriza și promova jocurile tradiționale ale copilăriei ca instrument de dezvoltare a tinerei generații, la nivelul a două regiuni din două țări vecine – Gorj (România) și Vratsa (Bulgaria).

Proiectul „Redescoperim copilăria!” este realizat în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Dolj, Direcția Județeana pentru Sport și Tineret Gorj, Muzeul Olteniei din Craiova, Muzeul Județean Gorj, Primăria Săcelu și Școala Gimnazială Săcelu.

Obiectivele acestuia sunt crearea unei baze de date referitoare la jocurile tradiționale ale copilăriei (practicare, semnificație, istoric, rol în dezvoltare și educație) în două zone apropiate, Gorj și Vratsa, evaluarea potențialului de valorizare a acestor jocuri ca instrumente de dezvoltare a tinerei generații în cele două țări europene. De asemenea, promotorul și partenerii proiectului și-au stabilit ca obiective dezvoltarea la tinerii români și bulgari a abilităților de relaționare cu persoanele de toate vârstele și de promovare a jocurilor tradiționale ale copilăriei, ca și consolidarea competențelor dobândite de tinerii români și bulgari prin realizarea de activități de valorizare a experienței acumulate implicând ca beneficiari tineri și copii din cele două țări.

În cadrul proiectului, au fost explorate jocurile copilăriei din regiunile participante pentru a fi selectate mai multe dintre cele ce oferă un potențial ridicat de dezvoltare a practicanților și atractivitate pentru copiii de azi. Zilele acestea, va avea loc activitatea de schimb bilateral de tineri, la Craiova (Dolj) și Săcelu (Gorj). Programul va cuprinde ateliere de lucru, dezbateri și aplicații practice, vizitarea de obiective culturale relevante pentru tema proiectului – în Craiova, Săcelu, Novaci, Polovragi și Târgu Jiu, activități culturale și de socializare, iar la final – diseminarea rezultatelor.

Tinerii români și bulgari vor identifica soluții viabile pentru a readuce jocurile copilăriei în atenția copiilor, a părinților și cadrelor didactice, pentru a valorifica potențialul imens al acestora într-o dezvoltare armonioasă.