Belgia: Va uni noul suveran o naţiune divizată?

0
87
Philippe

După 20 de ani de domnie, regele Albert al II-lea, în vârstă de 79 de ani, şi-a luat adio, sâmbătă, de la supuşi, după ce îşi anunţase abdicarea la 3 iulie a.c., cerând belgienilor coeziune, la profunda divizare dintre flamanzi şi valoni, premergător cedării coroanei de suveran fiului său Philippe, care a urcat ieri pe tron, în cadrul unei festivităţi naţionale. Ultimul discurs al lui Albert al II-lea a fost sobru, serios şi optimist. Belgia poate „privi cu optimism spre viitor, pentru că are un suflu nou pe plan intern şi european”, a spus el, în cursul unui discurs televizat. Albert al II-lea este primul monarh belgian care a decis să se retragă de bună voie în favoarea fiului său, Philippe (53 de ani), în pofida îndoielilor care subzistă în rândul populaţiei, privind disponibilităţile acestuia de a asigura funcţia regală. Va fi Philippe capabil să-şi asume funcţia de şef de stat? Ce fel de rege va fi? Şi în discuţie este asigurarea dinastiei de Saxa-Cobourg, subminată de o serie de peripeţii recente, într-o ţară fragilizată de divergenţele flamanzilor nerlandofoni, din nord, cu valonii francofoni din sud. Flamanzii îşi doresc mai multă independenţă. Conform unui sondaj realizat de televiziunile private RTL şi VTM, nu mai puţin de jumătate dintre flamanzii intervievaţi estimează că Philippe va fi un bun rege, în timp ce valonii sunt favorabili în procent de 2/3. Cotidianul francofon „L’Echo” a titrat la prima pagină „Un rege, două naţiuni”, însă cotidianul flamand „De Standard” a marginalizat ceremonia învestiturii regale în paginile din numărul său din week-end. Oamenii de afaceri sunt, de asemenea, împărţiţi, francofonii fiind satisfăcuţi de status-quo, în timp ce valonii susţin că monarhia nu mai are nici un rol politic. Deşi nu este chiar aşa. În Belgia, regele – Philippe va fi al şaptelea – are un rol onorific, dar în acelaşi timp legile au nevoie de semnătura sa pentru a intra în vigoare. Regele este, de asemenea, implicat în validarea primului-ministru după alegeri şi mediator în formarea guvernelor de coaliţie, atât de dificil de convenit în Belgia. După alegerile din 2010, care n-au degajat o majoritate clară, Albert al II-lea a avut numeroase întâlniri cu politicienii, timp de 541 de zile Belgia rămânând fără guvern, record de neatins. Separatiştii flamanzi, naţional-populişti, reprezentanţi prin Partidul Independenţei, condus de Bart de Wefer, şeful Alianţei Neo-Flamande (NVA), deşi principalul partid din Parlament, au renunţat să participe la guvernare şi se pronunţă pentru limitarea prerogativelor regale. Partidele francofone, inclusiv socialiştii premierului Elio di Rupo, se opun. Olanda a limitat prerogativele regale anul trecut şi regina Beatrix a abdicat în aprilie a.c., în favoarea fiului său Willem Alexander. „Ideea că avem nevoie de o instituţie fundamentală non-democratică, reprezentată prin monarh, pentru asigurarea stabilităţii politice în ţară, mă face să mă îndoiesc”, a scris Bart de Wefer într-o scrisoare deschisă adresată principelui Philippe în luna mai. Partidul separatiştilor flamanzi, NVA (Nieuw Vlaamse Alliantie), a fost reprezentat la ceremonia de încoronare, dar nu de preşedintele său, Bart de Wefer, ci de primarul oraşului Anvers. Ceremonia de învestitură a coincis cu sărbătoarea naţională a Belgiei şi cu împlinirea a 20 de ani de domnie de către Albert al II-lea. Pentru a se face economii, Guvernul a cerut populaţiei să facă donaţii. Sâmbătă, în ultimul său discurs adresat naţiunii, în faţa unui portet al lui Leopold I, primul rege al Belgiei, Albert al II-lea a cerut belgienilor să rămână uniţi şi să-l susţină pe fiul său. Pentru a câştiga simpatia belgienilor, cum a făcut-o şi noul suveran al Olandei, Willem Alexander, Philippe a apărut în public cu soţia sa Mathilde şi cu cei 4 copii, aceasta fiind mult mai populară decât el. Educat la Oxford şi Stanford, prinţul este pilot în forţele aeriene şi ştia, de la o vârstă fragedă, că va deveni rege. Festivităţile au debutat aseară, familia regală deplasându-se la un bal naţional, în cartierul popular Marolles, din Bruxelles. La ora 10,30, Albert al II-lea a semnat actul oficial de abdicare, în faţa a 250 de persoane invitate la palat. O oră şi jumătate mai târziu, Philippe, în uniformă militară, a vorbit în trei limbi oficiale (olandeza, franceza şi germana) în faţa deputaţilor şi senatorilor reuniţi în şedinţă. De Belgia ne leagă câteva lucruri: în primul rând Constituţia din 1866, preluată integral, considerată cea mai avansată din Europa la acea dată, şi apoi opţiunea pentru Filip de Flandra, fratele regelui Leopold al II-lea, de a i se oferi tronul României. Cum Filip de Flandra aparţinea familiei de Orleans, pretendentă la tronul Franţei, Napoleon al III-lea nu a primit favorabil această alegere, identificându-se soluţia cu Carol de Hohenzollern. Căruia i s-a încredinţat coroana fără condiţii.