Produsele lactate, verificate de comisarii Protecţiei Consumatorilor

0
365

Dat fiind faptul că temperaturile ridicate din ultimul timp reprezintă un pericol pentru alimente, în special pentru lactate care se alterează mai repede, comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au desfăşurat o serie de acţiuni de verificare a respectării prevederilor legale la comercializarea laptelui de consum şi a produselor lactate.

Astfel, la nivel naţional, au fost controlaţi 912 operatori economici, iar la 730 dintre aceştia au fost constate abateri. Din cele 274 de tone de produse verificate au fost găsite peste 55 de tone de produse neconforme. Comisarii ANPC au prelevat 49 de eşantioane de lapte, produse lactate şi înlocuitori de produse lactate comercializate. În urma analizelor de laborator s-a constatat că 45% din probe prezentau parametrii fizico-chimici neconformi, conţinutul de grăsime lactată, de proteină sau de umiditate fiind diferit de cel impus prin actele normative sau declarat de producători prin etichetare. Se constată astfel că un procent important din produsele lactate verificate nu respectă standardele de calitate impuse prin lege sau asumate de producători.

În timpul controalelor, comisarii Protecţiei Consumatorilor au depistat mai multe abateri în ceea ce priveşte comercializarea produselor cu parametri neconformi celor declaraţi sau prevăzuţi în actele normative în vigoare. Au fost descoperite produse cu caracteristici organoleptice necorespunzătoare sau care nu se încadrau în proporţiile de grăsime şi apă impuse sau declarate. Cel mai grav este faptul că în mai multe unităţi comerciale laptele de consum şi produsele lactate erau puse spre vânzare chiar dacă se aflau în afara datei-limită de consum stabilită de producători.

Ca urmare a încălcării reglementărilor privind protecţia consumatorilor au fost oprite definitiv de la comercializare 400 kg de lapte de consum şi produse lactate improprii consumului uman, alte 50.000 kg de produse au fost oprite temporar de la comercializare, până la remedierea deficienţelor. Totodată, au fost aplicate 542 de amenzi contravenţionale, în valoare de 1.397.500 lei, şi 261 de avertismente.

 

***

Sfaturi pentru consumatori

  • Verificaţi data durabilităţii minimale. Nu cumpăraţi produse cu data durabilităţii minimale sau data-limită de consum depăşită sau modificată;
  • Urmăriţi dacă în magazin sunt respectate condiţiile de păstrare specificate de producător, în special temperatura. Nu cumpăraţi produse care au fost ţinute la temperaturi mai mari decât cea specificată. După achiziţie, respectaţi şi la domiciliu condiţiile de depozitare precizate pe ambalaj;
  • Atunci când cumpăraţi lapte şi produse din lapte, acordaţi o atenţie deosebită ambalajului. Nu cumpăraţi produse cu ambalajul deteriorat. Dacă observaţi că ambalajul este bombat înseamnă că a început procesul de fermentare;
  • Pentru produsele tăiate, fracţionate sau porţionate de vânzător, cereţi să vedeţi eticheta produsului pentru a verifica data durabilităţii minimale sau compoziţia;
  • Nu cumpăraţi produse cu etichete care nu vă informează complet şi corect privind conţinutul, ingredientele sau calitatea produsului;
  • Solicitaţi şi păstraţi bonul de casă pentru a putea proba achiziţia în cazul în care doriţi să reclamaţi calitatea sau siguranţa unui produs;
  • Nu cumpăraţi lapte şi produse din lapte din locuri neautorizate. Comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi riscaţi să achiziţionaţi un produs neconform sau chiar nesigur care poate să vă afecteze sănătatea.