Dăbuleniul intră în „Festivalul lubeniţelor”!

0
83

Trei zile este programat a dura, anul acesta, „Festivalul lubeniţei” de la Dăbuleni, începând de astăzi. Trei zile de sărbătoare autentică, cu programe artistice dense, diversificate, de aleasă ţinută, prin aportul ansamblurilor artistice „Trandafirul” din Dăbuleni, dar şi al celor din Ianca (jud. Olt), Bechet şi Oreahovo (Bulgaria). O paradă a portului popular, jocuri sportive, concursuri inspirate din tradiţia locală şi multe altele, sunt prinse într-un program, cum spuneam, ingenios conceput. Primăria şi Consiliul Local Dăbuleni au stăruit pe mediatizarea evenimentului, şi pentru faptul că lubeniţa şi pepenele galben constituie, într-un fel, de la o vreme, noua siglă a localităţii. Prin delicioasele lubeniţe, produse de consacraţii bostănari ai Dăbuleniului, localitatea şi-a câştigat un renume la nivelul ţării. Şi, în curând, graţie şi cooperativei agricole „Patria lubeniţei” aflată în primul an de existenţă, renumele se va duce afară. Se tratează, altfel, deja, cu marile supermarketuri şi Kaufland, de pildă, după runde de discuţii, se arată interesat să preia, pentru reţeaua sa de desfacere, în medie 100 tone lubeniţe şi pepeni galbeni pe zi, sub rezerva însuşirii de către furnizori a unor exigenţe legate de problema ambalajelor. „Festivalul lubeniţelor” este, de fapt, o sărbătoare a rodului, a muncii fără preget, începută din primele zile ale anului, îngemănată cu vegherea culturilor din câmp, zi şi noapte. Este aşteptată multă lume bună, ne spunea primarul localităţii, Aurel Băjenaru, venită din comunele învecinate, de peste Dunăre, dar şi reprezentanţi ai administraţiei publice judeţene. Fiindcă Dăbuleniul nu este altceva, în aceste zile de vară, decât expresia unei stări tonice de spirit pe meleagurile doljene. Unde se trăieşte precumpănitor şi din munca pământului potolit de sete, prin binefăcătoarele ploi ce au mai potolit aerul cald, augmentând speranţe, deloc utopice, care uneori se împlinesc, alteori nu. Ediţia din acest an a „Festivalului lubeniţei” va avea un fast aparte, neîndoielnic. Unul conferit, pe de o parte, de bogăţia anunţată a rodului, pe cele peste 1.000 de ha cultivate, şi pe de altă parte de regăsirea unui tonus teafăr, de o colectivitate care a cunoscut multe poveşti, mai mult sau mai puţin fericite de-a lungul timpului, ce nu mai încap în istorie. Sunt destule semne că „dăbulenii” intraţi în istorie prin întâmplarea parţial anecdotică, din secolul XIX, în care a fost implicat Carol de Hohenzollern, regele României, descrisă de istorici, sunt tot mai aproape în zilele noastre de lumea în care au sperat să ajungă. Nu e nicio exagerare în aceste vorbe, deloc otova, fiindcă „dăbulenarii” s-au încăpăţânat să stăruie cu o inimaginabilă rupere de oase şi şale, dacă flerul nu ne înşeală, pentru a deveni nişte emblematici. Oricum s-ar lega taifasul în jurul lor, ei au înţeles înaintea altora că nu e bine să rămâi într-una ce ai fost.