Donald Trump: China a încercat să ne ajute în discuţiile cu Coreea de Nord, dar nu a funcţionat

0
331

donald-trump-Preşedintele american Donald Trump a declarat ieri că eforturile Chinei de a convinge Coreea de Nord să renunţe la programul nuclear au eşuat, cu câteva ore înaintea unei întâlniri între diplomaţi ai Statelor Unite şi Chinei la Washington. “În timp ce apreciez foarte mult eforturile preşedintelui Xi şi ale Chinei de a ne ajuta privind Coreea de Nord, acestea nu au funcţionat. Cel puţin ştiu că China a încercat”, a scris Trump pe contul de Twitter. Nu este clar dacă această remarcă reprezintă semnul unei schimbări semnificative în abordarea SUA privind programul nuclear nord-coreean şi efectuarea de teste cu rachete balistice sau o schimbare a politicii americane faţă de China. Donald Trump şi-a manifestat în repetate rânduri speranţa pentru o mai mare cooperare din partea Chinei în exercitarea unei influenţe asupra Coreei de Nord, bazându-se foarte mult pe preşedintele chinez Xi Jinping. Cei doi lideri de stat au participat la un summit în Florida în aprilie, în care Trump l-a lăudat pe Xi şi nu a criticat practicile comerciale chineze. Ieri, la Washinton are loc o întrunire pentru dialog diplomatic şi de securitate SUA-China, la care participă Secretarul de Stat al SUA, Rex Tillerson, Secretarul american al Apărării, James Mattis, consilierul de stat chinez Yang Jiechi şi generalul Fang Fenghui, şeful armatei chineze. Departamentul de Stat american a precizat că discuţiile se vor concentra pe modalităţile de a creşte presiunea asupra Coreei de Nord pentru a renunţa la programele sale nucleare şi de rachete balistice, dar şi pe domenii precum combaterea terorismului şi rivalităţile teritoriale din Marea Chinei de Sud. Este de aşteptat ca SUA să facă presiuni asupra Chinei pentru a coopera în privinţa înăspririi sancţiunilor internaţionale asupra Coreei de Nord. Statele Unite şi aliaţii săi ar dori să impună un embargo asupra petrolului şi interzicerea companiilor aeriene nord-coreene, măsuri care au fost respinse până acum de China şi Rusia.