„Asteroid Day”, marcată de elevii Colegiului Naţional Carol I

0
310

În ziua de 30 iunie 1908, un asteroid a lovit Pământul în Siberia, la Tunguska. Aproximativ 80 de milioane de copaci, de pe o suprafaţă de 2.150 de km2, au fost spulberaţi în explozia ce a avut o forţă echivalentă cu cea a 20 de bombe atomice. Impactul surprinzător al meteoritului care a explodat la Celiabinsk, în 2013, cu o forţa unei bombe de 500 de kilotone, demonstrează că nu suntem niciodată în siguranţă în faţa unor astfel de ameninţări din spaiu. Ieri, Colegiul Naţional Carol I din Craiova, în parteneriat cu Muzeul Olteniei, Secţia „Planetariu” şi Consiliul Judeţean Dolj, au organizat o serie de activităţi ce au prelejuit marcarea în avans a „Asteroid Day”, care s-a stabilit să aibă loc, în fiecare an, în ziua de 30 iunie.asteroid

În luna iunie, Discovery Science susţine Asteroid Day, o iniţiativă internaţională care îşi propune să informeze şi să educe publicul despre riscurile generate de asteroizi şi modalităţile prin care se pot proteja în cazul unui impact. Ziua oficială dedicată asteroizilor este 30 iunie, iar în 2016 se împlinesc 108 ani de la evenimentul petrecut în 1908 în Tunguska, Siberia, unde s-a produs cea mai puternică explozie din istoria recentă, ca urmare a impactului undei de şoc provocate de un asteroid care s-a dezintegrat în atmosfera terestră. Pentru a marca acest eveniment la Craiova, profesorul Octavian Georgescu, de la Colegiul Naţional Carol I, a devenit un susţinător activ al campaniei „Asteroid Day”. Această unitate de învăţământ găzduind şi Centrul de Excelenţă în Astronomie şi Astrofizică, unde se pregătesc elevii „cuceriţi” de bolta cerească. „Manifestarea de astăzi ( n.r ieri), aleasă în mod special să coincidă cu solstiţiu de vară se numeşte „Asteroid Day”. În lume se organizează de ani de zile, dar în ţara noastră nu s-a mai organizat până în acest an. A fost anul trecut, timid în câteva locaţii… Iar din câte ştiu eu, de pe site-ul internaţional, suntem singurii care o facem acum. Evident s-ar putea să se înscrie în continuare pentru că ziua este pe 30 iunie şi este dedicată evenimentului din Tunguska, cel care a atras atenţia structurilor mondiale asupra pericolului reprezentat nu atât de asteroizi în sine sau de meteori sau de alte corpuri cereşti, cât de panica sau impactului negativ asupra psihicului uman”, a subliniat Prof. Octavian Georgescu.asteroid1

„Mai avem un alt asteroid care a fost captat în zona Pământului”

Coordonatorul Centrului de Excelenţă în Astronomie a mai spus că i-a pregătit pe elevi pentru un astfel de eveniment şi le-a exemplificat şi prin alte evenimente care au avut loc recent, dar care nu au lăsat urme. „Pentru limitarea efectelor post-dezastruoase căderilor s-a spus fie să luăm un astfel de eveniment şi să le spunem copiilor că trebuie să se pregătească, să reziste oricărui tip de şoc, cât şi structurilor NASA care să se pregătească, eventual, folosind structurile militare, care nu ar trebui folosite pe pământ, să folosească pentru distrugerea sau înlăturarea asteroizilor care pun în pericol direct Terra. Cel mai recent a fost pe 12 iunie, mai a avem un alt asteroid care s-a apropiat foarte mult, la vreo 600.000 de km de Terra. Mai avem un alt asteroid care a fost captat în zona Pământului şi se va învârti aşa pentru zeci de mii de ani. Vom avea aşadar practic două Luni…bine, nu poate fi chiar considerată Lună, pentru că este destul de departe, dar orbitează în jurul Pământului şi în jurul Soarelui în acelaşi timp cu Pământul. Deci iată că sunt evenimente care se pot întâmpla. Dar aşa cum le-am spus şi copiilor nu putem să trăim cu drobul de sare deasupra capului”, a mai profesorul Georgescu, înconjurat de elevii săi.asteroid2

O vizită la Planetariu…

Elevii de la Colegiul Carol I, sub directa coordonare  a profesorului Octavian Georgescu au luat ieri parte la mai multe experimente. „Primul experiment pe care îl facem astăzi ( n.r ieri)  este experimentul care constă în observarea efectelor asteroidului asupra solului. Am creat straturi de „sol”, din materiale care să imite solul şi să imite mai mult straturile care fac parte din sol. În craterele observate deja pe pământ s-a văzut că ele arată structura geologică şi produc câteodată inversiunea de sol. Cu alte cuvinte,  straturile de jos sunt scoase la suprafaţă. Este exact ceea ce au observat copiii şi anume, că straturile de altă culoare care erau sub stratul iniţial, au fost scoase la suprafaţă în urma căderii acelor obiecte, pe care noi le-am considerat astăzi ca fiind asteroizi. Impactul l-am limitat, elevii se distrează, dar bineînţeles că noi ştim că se pot întâmpla  şi lucruri mai grave. După acest moment, vom avea o prezentare asupra asteroizilor, o prezentare făcută dintr-un grup de alte prezentări existente pe site-ul dedicat Asteroid Day, prezentări care pot fi folosite şi de alţi colegi ai noştri. Am înţeles că vor să le folosească şi cei de la Universitate. M-au chemat să organizăm ceva împreună, dar pe 29 iunie, dar au examen cei de clasa a VIII-a. Dar o să vedem cum o să facem. Tot astăzi ( n.r ieri), vom mergem la Planetariu cu cei mici, pentru a le spune nişte lucruri legate de acelea prezentari, pe care pot să le explic mult mai bine decât colegii de acolo. Muzeul Olteniei este partenerul nostru în acest eveniment. Mă bucur că am reuşit să creăm această structură de parteneriat şi vom continua în timp. Vom avea conferinţe, activităţi pentru elevi, etc. După aceea vom prezenta un film, dar ca urmare a impactului emoţional posibil nu îl voi prezenta celor mici, ci doar elevilor majori. Prezintă căderea asteroidului cu posibilele situaţii posibile..”, a precizat prof. Octavian Georgescu.asteroid3

21 iunie – Ziua mondială a Soarelui

         La 21 iunie 2016, este aniversată Ziua mondială a Soarelui. Este o sărbătoare anuală instituită de Societatea Internaţională pentru Energie Solară şi are drept scop principal popularizarea posibilităţilor de utilizare a energiei solare. Pe lângă aspectul economic, Ziua mondială a Soarelui are semnificaţii astronomice, căci data de 21 iunie coincide cu cea mai lungă zi din an, ziua solstiţiului de vară, ce marchează începutul verii astronomice. Trecând la dimensiunea astronomică şi calendaristică a Zilei mondiale a Soarelui, în 2016, solstiţiul de vară are loc la 21 iunie, la ora 01:34. Denumirea de solstiţiu (“Soarele stă”) este dată de faptul că, la data respectivă, are loc schimbarea gradientului mişcării Soarelui în raport cu declinaţiile acestuia. Crepusculul are durata maximă din an, iar, la latitudinile ridicate, crepusculul se prelungeşte toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoselor „nopţi albe”

  • Agenţia Spaţială Română (ROSA) invită organizaţiile din România să participe pe data de 30 iunie la un eveniment internaţional, Ziua Asteroidului, organizat cu scopul de a atrage atenţia asupra riscurilor de impact cu asteroizii şi metodele prin care Pământul poate fi protejat.
  • Organizaţiile şi instituţiile româneşti care doresc să participe la Ziua Asteroidului se pot înscrie la eveniment prin completarea unui formular în care vor oferi informaţii despre organizator, locul propus pentru desfăşurarea evenimentului sau publicul căruia îi este adresat.
  • Activităţile propuse trebuie să atragă atenţia asupra importanţei domeniului apărării planetare şi pot fi atât evenimente culturale, concerte, proiecţii, cât şi activităţi online.
  • Deşi Ziua Asteroidului este organizată pe data de 30 iunie, entităţile implicate pot stabili evenimentul şi într-o altă zi.