Preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), Dragoş Damian, afirmă că 1.500 de medicamente ieftine au dispărut de pe piaţă în ultimii trei ani, pentru că nu au mai fost cerute, asistându-se la un derapaj către cele scumpe, evident, „dintr-o proastă finanţare”.
„Medicamentul este făcut pentru România, dar nu ajunge la pacientul român, întrucât producătorul nu mai fabrică atât cât fabrica înainte, pentru că ştie că medicamentul nu mai este cerut. Se clădeşte un cerc vicios şi dispar medicamentele de pe piaţă. Exact la fel cum dispar cele ieftine”, a explicat Dragoş Damian. Acesta a afirmat că din 2008 şi până în 2011 au fost refuzate de piaţă 1.500 de medicamente, printre care medicamente oncologice ieftine.
„Pur şi simplu nu mai erau utilizate. Este vorba despre medicamente oncologice, cardiovasculare, foarte multe pentru terapii antiinfecţioase. (…) Este o mişcare către medicamentele scumpe, însă cu toţii ne plângem de starea sistemului sanitar care este dezastruoasă”, a adăugat preşedintele APMGR.
El spune că este o decădere structurală a sistemului sanitar. „Cu atât mai atipică este situaţia cu cât în ultimele şase luni au intrat pe piaţa farmaceutică din România cel puţin 20 sau 30 de medicamente generice, care trebuiau să scadă cheltuielile cu până la 50% pe acele sectoare terapeutice. (…) În ultimii trei ani, medicamentele generice au căzut mai tare decât în perioada în care nu se vorbea despre ele. Acestea vin de la marile companii din sector, sunt deschise pe piaţă, şi nu sunt utilizate. Există acest fenomen de migrare către medicamentul mai scump, pentru că farmacia este prost finanţată, recuperează banii la 360 de zile şi atunci ce va face? Va vinde un medicament mai scump, ca să obţină un pic de cash de la pacient, şi cercul vicios se agravează”, a continuat Dragoş Damian.
„Vin distribuitori, cumpără produsele ieftine şi le vând în alte ţări de câteva ori mai scump. Iar la noi sunt folosite mai ales medicamente sumpe”, a conchis preşedintele APMGR.