Se înlocuieşte gazonul de pe “Ion Oblemenco”

0
3

Imediat după ce Universitatea Craiova a terminat meciurile de pe teren propriu din acest sezon, la stadionul Ion Oblemenco au început lucrările de decopertare a suprafeței de joc. Chiar dacă anul acesta nu se organizează festivalul de muzică IntenCity, gazonul arenei din Bănie este înlocuit, în virtutea unui contract dintre municipalitatea craioveană și o firma de profil. 

Covorul arenei din Bănie a ajuns deja pe strada Râului, în cartierul în care se află şi stadionul „Ion Oblemenco”, unde deja au fost amenajate bucăţile de gazon. În vara aceasta va fi înlocuit şi sistemul de iluminat de pe stadion. 

De entuziasm, unii fani și-au tatuat deja trofeul de campioană, iar alții n-au plecat de la stadion fără o părticică din plasa celor două porți, la finalul partidei câștigată cu 5-0 de Universitatea Craiova împotriva lui U Cluj. Universitatea Craiova câștigat al cincilea titlu din istorie, la 35 de ani de la precedentul, iar fanii au celebrat îndelung și în diverse moduri această performanță mult așteptată, mai ales că a fost completată și de câștigarea celei de-a noua Cupă a României. Pe lângă sărbătorirea propriu-zisă, suporterii olteni au ținut să afișeze un mesaj-simbol la cimitirul Sineasca – „Acum simțim și noi ce ați trăit și voi”, pentru generațiile dispărute care au prins vremurile de glorie ale Științei.

Din păcate pentru ei, dar și pentru bugetul clubului din Bănie, fanii n-au avut ocazia să-și procure tricouri speciale „Campionii României 2026”, deoarece cei de la departamentul dedicat n-au reacționat rapid pentru a pune în vânzare altfel de tricouri cu prilejul prezentării din centrul orașului, unde au fost zeci de mii de oameni, iar majoritatea întrebau de altfel de „suveniruri”.

Primăria Craiova a hotărât ca jucătorii Universităţii Craiova şi antrenorul Filipe Coelho să primească titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Craiova, într-o ceremonie care va avea loc sâmbătă, 23 mai,  la sediul Primăriei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *