Finala Europa League: Leverkusen – Atalanta

0
422

Două meciuri mai are Bayer Leverkusen de disputat până să încheie un sezon perfect, fără eşec, în care deja au ridicat trofeul Bundesligii, în premieră. Iar victoriile în cele două jocuri rămase i-ar adăuga alte două trofee în palmaraes. Până la finala Cupei Germaniei, programată sâmbătă, la Berlin, contra lui Kaiserslautern, echipă care a evitat pe final de sezon retrogradarea din Zweite Bundesliga, “farmaciştii” lui Xabi Alonso dispută în seara aceasta, de la ora 22, pe arena Aviva din Dublin, finala Europa League, contra italienilor de la Atalanta Bergamo. Partida va fi arbitrată de Istvan Kovacs, ajutat de asistenții Florin Marinescu și Ovidiu Artene, iar Cătălin Popa va fi prezent în camera VAR. Kovacs se află la a doua finală europeană din carieră, după ce a condus, acum doi ani, ultimul act în Conference League, la Tirana, AS Roma – Feyenoord 1-0.

Atalanta se află la prima finală europeană, în timp ce Leverkusen a câștigat Cupa UEFA în anul 1988 şi a pierdut finala Champions Leeague în 2002, în faţa lui Real Madrid.

Până la finală, Leverkusen a câştigat grupa din care au mai făcut parte Molde, Hacken și Qarabag, apoi a trecut cu mari emoţii de Qarabag, pe care au întâlnit o și în grupă, iar în sferturi şi semifinale le-a eliminat pe cele două câştigătoare de Conferece League, West Ham şi AS Roma. La 51 de meciuri fără eşec a ajuns Leverkusen, record absolut, reuşind să marcheze nu mai puțin de 12 goluri după minutul 90 în meciurile disputate în campionat și cupele europene.

Atalanta şi-a asigurat prezența în Champions League, aflându-se pe locul 5 în Serie A, dar vine după o finală pierdută, cedând cu 1-0 ultimul act al Cupei Italiei, cu Juventus. Trupa lui Gasperini a câştigat grupa de Europa League cu Sporting Lisabona, Strum Graz și Rakow, apoi le-a eliminat, pe rând, pe Sporting Lisabona, Liverpool și Marseille.

Deţinătoarea trofeului este FC Sevilla, care a câştigat anul trecut finala cu AS Roma.

Trofeul aduce alte 4 milioane de euro în conturile câștigătoarei, care primește şi dreptul de a evolua în grupele Champions League din sezonul viitor, însă ambele au deja asigurat acest privilegiu datorită parcursului bun din campionatul intern.

Xabi Alonso: “Concentrarea este pe meci, am jucat 51, jucătorii au capacitatea să se concentreze pe anumite situații, treaba e făcută, acum este momentul să dăm ce este mai bun. Jucătorii sunt pregătiți, am un sentiment bun despre meci. Ar însemna enorm să câștigăm un trofeu european. Ați văzut ce s-a întâmplat când am câștigat Bundesliga. Ar fi istoric și asta ne dorim, un sezon istoric”.

Gian Piero Gasperini: “Suntem conștienți că întâlnim o echipă grozavă: numerele, performanțele pe care le-au acumulat pe parcursul acestor luni vorbesc de la sine. Dar, în călătoria noastră am întâlnit multe echipe puternice. Faptul că am ajuns în Champions League duminica trecută este un pas înainte care permite concentrare maximă pe Europa League”

Atalanta: Musso – Djimsiti, Hien, Kolašinac – Zappacosta, Éderson, Koopmeiners, Ruggeri – De Ketelaere, Pašalić – Scamacca. Antrenor: Gian Piero Gasperini

Leverkusen: Kovář – Tapsoba, Tah, Hincapie – Stanišić, Palacios, Xhaka, Grimaldo – Wirtz – Frimpong, Adli. Antrenor: Xabi Alonso