Concert de senzație cu Antonia și Alex Velea la Promenada Craiova

0
624

Craiova, 22 mai 2024 – Promenada are plăcerea de a anunța un concert special, susținut de Antonia și Alex Velea, la finalul acestei săptămâni, pe 24 mai, începând cu ora 20:00. Evenimentul va avea loc pe terasa Promenada, situată la nivelul 1 al centrului comercial.

Antonia este una dintre cele mai cunoscute și apreciate artiste din România, având o carieră de succes în muzică și modeling. Artista a debutat în muzică în 2010 cu single-ul “Roses on Fire”, urmat de numeroase hituri care au cucerit topurile muzicale. Continuă și astăzi să fie deosebit de iubită de public pentru stilul său unic și vocea distinctivă.

Artista urmează să concerteze la Promenada Craiova alături de soțul său, Alex Velea, cântăreț, compozitor și producător, renumit pentru stilul său energic și inovator în muzica pop și hip-hop. A devenit cunoscut în 2006 după ce a câștigat competiția muzicală “Star Factory”. De atunci, a lansat numeroase piese de succes și colaborări cu artiști de renume.

Surprizele centrului comercial continuă în aceeași zi, pe 24 mai.Clienții care descarcă aplicația Spot și își creează un cont nou vor primi un voucher, în limita stocului disponibil, în valoare de 50 lei care poate fi utilizat în magazinele partenere.

Evenimentele continuă și în perioada următoare la Promenada,vizitatoriifiind invitați să se bucure pe 8 iunie de concertul trupei The Mono Jacks, de pe terasa centrului comercial, iar pe 10 iunie, de evenimentul concurs „Burger după Burger”, din zona foodcourt.

Mai multe informații despre ofertele și evenimentele Promenada pot fi găsite pe site-ul oficial al centrului comercial, dar și pe paginile de Instagram și Facebook.

***

Despre Promenada

Promenada, parte din portofoliul NEPI Rockcastle, cel mai mare și modern centru comercial din municipiul Craiova, are o suprafață închiriabilă de 78.500 metri pătrați, din care noul centru comercial ocupă 62.500 mp, iar magazinul Dedeman, 16.000 metri pătrați. Centrul comercial găzduiește peste 120 de magazine, mixul de chiriași incluzând atât nume în premieră la nivel național, cât și numeroase branduri în exclusivitate pe piața din Craiova.

Printre cele peste 20 de magazine în premieră se numără Massimo Dutti, Mamaquilla, Lefties, Peek & Cloppenburg, Nike, Tommy Hilfiger, Calvin Klein, Under Armour, Modivo, Mohito, Obsentum și Carrefour, dar și de noile concepte de magazine din lanțul Inditex: Bershka, Pull&Bear, Stradivarius, Zara. Alte premiere sunt constituite de retaileri de tehnologie și software (iStyle).

Promenada pune la dispoziția clienților săi peste 2100 de locuri de parcare, precum și cea mai mare terasă panoramică exterioară din Craiova, unde se găsesc restaurante și cafenele, pentru o experiență cât mai plăcută de petrecere a timpului liber. Cu aplicația mobilă SPOT, disponibilă gratuit în Google Play și App Store, clienții Promenada sunt recompensați cu puncte de loialitate la fiecare sesiune de cumpărături, ce aduc oferte și beneficii.