Ştiinţa încearcă să aducă a opta Cupă a României în Bănie

0
642

1977, 1978, 1981, 1983, 1991, 1993 şi 2018 sunt anii în care Universitatea Craiova a câştigat Cupa României. Pe 22 mai 2021, Ştiinţa mai poate adăuga un trofeu, a opta Cupă, în vitrina sa, dacă învinge Astra Giurgiu în finala de la Ploieşti, oraşul în care Oblemenco şi ai săi au cucerit primul titlu, în urmă cu 47 de ani.

Ca şi acum 3 ani, Ştiinţa întâlneşte o echipă aflată în tranziţie între două ligi. În 2018, Hermannstadt promova în Liga I şi juca finala Cupei, pe care Ştiinţa a câştigat-o cu 2-0, prin golurile marcate de Gustavo şi Mitriţă, pe Arena Naţională. Acum, Astra Giurgiu a retrogradat din Liga I şi dispută finala de consolare în faţa oltenilor. În cele două dueluri directe din acest sezon, Universitatea Craiova s-a impus cu 2-0 în Bănie, iar în returul de la Giurgiu a fost 1-1.

Marinos Ouzounidis a prefaţat astfel finala: „E bine dacă ajungi în finală numai dacă o câştigi, dacă iei şi trofeul. Trebuie să fim concentraţi, să fim pregătiţi, nu numai fizic, ci şi mental, pentru că avem nevoie să câştigăm acest meci. Întâlnim o echipă bună, o echipă care a retrogradat, dar valoarea ei nu este pentru acest nivel. De asemenea, nici noi nu parcurgem o perioadă bună. Va fi un meci greu pentru ambele formaţii, iar cea care va face cele mai puţine greşeli va câştiga trofeul. A fost un sezon dificil pentru toate echipele, nu ştiu ce înseamnă să salvezi sezonul. Am făcut câteva greşeli pe final, dar Cupa este unul dintre obiectivele noastre. E bine că avem fanii din nou pe stadion, e un prim pas şi sper să revenim din sezonul următor la o situaţie normală”.

După aproape un an şi 3 luni, Ştiinţa va avea din nou fanii alături pe stadion, peste o mie de suporteri alb-albaştri luând drumul Ploieştiului pentru a-şi purta echipa către trofeu, în ciuda restricţiilor de tot felul impuse de organizatori.

Finala Cupei României, Ploieşti, stadion: “Ilie Oană, ora 20.30

Universitatea Craiova: Pigliacelli – Vătăjelu, Bălaşa, M. Constantin, Bancu – Mateiu, Nistor – Câmpanu, Cicâldău, Baiaram – A. Ivan. Antrenor: Marinos Ouzounidis.

Astra: M. Popa – Raspopovic, Găman, Jovanovic, Lamanje – Crepulja, Kane, Merloi – V. Gheorghe, Montini, Stahl. Antrenor: Ionuţ Badea.

Arbitru: Horaţiu Feşnic.