FRF vrea umilirea fanilor. Finala Cupei, în pericol să nu se joace!

0
748

Vă aşteptaţi la o scenografie superbă a galeriei Ştiinţei la finala Cupei României, aşa cum a fost pe Arena Naţională acum 3 ani şi în alte ocazii? Vă aşteptaţi ca fanii să revină pe stadion însoţiţi de obişnuitele lor blazoane, bannere, fluturând mândri steagurile, scandând şi animând atmosfera sinistră de pe stadioanele părăsite de mai mult de un an? După circa 15 luni în care suporterii n-au avut acces pe arene şi au fost regretaţi la unison, discursul general, oriunde în lume, fiind “fotbalul n-are farmec fără suporteri”, la întoarcerea suporterilor, parţială, restricţionată, FRF le cenzurează orice drept de exprimare garantat de Constituţia României. Li se cere să vină puţini, să fie vaccinaţi, să fie testaţi, să aibă mască, etc., dar nu pot etala niciun banner sau steag, cu atât mai puţin să pună în scenă o coregrafie superbă, aşa cum este ideal la o sărbătoare, precum ar trebui să fie o finală a Cupei României. De la “Legea lui Mitică” nu sunt permise materialele pirotehnice şi alte libertăţi au fost îngrădite, aşa cum se întâmplă în puţine locuri pe Glob, dar regulile instituite pentru finala Cupei României, şi probabil în continuare la alte meciuri, sunt de natură să calce în picioare orice fel de liberă exprimare şi pur şi simplu să desfiinţeze galeriile, să alunge suporterii cei mai fideli de pe stadioane. E pur şi simplu incredibil ce face FRF!

Fanii Ştiinţei s-au revoltat când au fost informaţi asupra acestor reguli şi ameninţă că finala Cupei României nu va avea loc în astfel de condiţii, care încalcă orice fel de libertate conferită de Constituţia României!

Mesajul Peluzei Nord Craiova:

„Regulile speciale pentru finala de mâine încalcă clar Constituţia României. Conform nenorociţilor care nu mai ştiu cum să încurce accesul suporterilor mâine, coregrafiile sunt interzise, la fel toate bannerele, steagurile si toate materialele în afară de cele cu stema sau cu numele clubului. De asemenea, este interzis orice fel de mesaj, atentând astfel grav la libertatea de exprimare. Formularea că sunt interzise „orice text, orice slogan, orice literă” arată caracterul dictatorial şi profund anticonstituţional al regulilor de acces. Cei care au compus aceste reguli trebuie traşi urgent la răspundere şi eliminaţi din funcţiile pe care le deţin, pentru că astfel de mentalitate nu este acceptabilă în secolul 21 şi aminteşte de dictatură. Aplicarea acestor reguli ar duce la desfiinţarea de facto a oricărui grup organizat de suporteri şi ar fi o lovitură gravă dată libertăţii de exprimare în general, ştiut fiind faptul că suporterii au fost mereu cobai pentru nişte reguli restrictive care ulterior s-au răsfrânt asupra întregii societăţi. Ştim deja ca liberatea se câştigă doar prin sânge. Trebuie să acţionăm şi să oprim astfel de iniţiative, ca să nu ajungem iarăşi în punctul de a fi nevoiţi să ne-o recâştigăm în acest fel! Toate steagurile, bannerele şi mesajele care respectă Constituţia României şi legile tării intră sâmbătă la meci sau meciul nu se joacă!”