Universitatea Oxford recrutează voluntari pentru testarea unui vaccin împotriva COVID-19

0
470
Universitatea Oxford a anunţat, astăzi, că doreşte să recruteze peste 10.000 de persoane pentru cea de-a doua fază a unui studiu clinic, despre care a spus că “progresează foarte bine”, demarat pentru a dezvolta un vaccin împotriva noului coronavirus, în parteneriat cu compania farmaceutică AstraZeneca, informează AFP, preluată de Agerpres. Faza iniţială a acestui studiu clinic (teste realizate pe pacienţi umani), concepută pentru a evalua siguranţa şi eficacitatea vaccinului, a fost lansată în luna aprilie, pe o mie de voluntari cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani. “Următorul studiu va fi realizat pe un eşantion de până la 10.260 de adulţi şi copii”, au precizat reprezentanţii Universităţii Oxford.