Termenul de depunere a cererilor unice de plată a fost prelungit până la data de 15 iunie. Iar din 15 mai se eliberează şi adeverinţe pentru beneficiarii schemelor de plată care doresc să acceseze credite pentru activităţi curente, iar fermierii pot obţine în baza acestora până la 85% din valoarea subvenţiilor. “Guvernul a adoptat în această seara o Ordonanţă de Urgenţă prin care se prelungeşte termenul de depunere a cererilor unice de plată până la 15 iunie 2020. Asta pentru a veni în sprijinul fermierilor afectaţi de restricţiile de circulaţie şi de respectarea normelor de prevenire a îmbolnăvirii cu Covid. De asemenea, am simplificat foarte mult procedurile de depunere a acestor cereri. Ele se fac online, iar adeverinţele de la primării se obţin direct de la centrele noastre APIA”, a declarat Adrian Oros, ministrul Agriculturii