Mii de elevi de liceu abandonează, anual, școala

0
861
Peste 109.000 de elevi de liceu au abandonat școala între 2013 și 2017, potrivit datelor publicate de Ministerului Educației și analizate de edupedu.ro. Este vorba despre elevi cu vârste între 15 și 18 ani care nu au mai terminat învățământul liceal, la filierele teoretică, tehnologică și vocațională. Analiza datelor din rapoartele periodice ale Ministerului Educației și Cercetării arată că numărul exact al elevilor care au abandonat școala în liceu este de 109.131. Cel mai mare număr înregistrat a fost în anul școlar 2014-2015, când aproape 25.000 de elevi au renunțat la școală. În anul școlar 2015-2016, cu peste 23.300 de elevi aflați în abandon, se înregistrează al doilea cel mai mare număr de liceeni care au abandonat școala. În anul școlar 2016-2017 a fost înregistrată o reducere semnificativă a abandonului școlar, numărul elevilor în această situație fiind în scădere cu peste 7.000.

Raportarea Ministerului Educației se oprește însă la datele din anul școlar 2016-2017. Raportul privind starea învățământului preuniversitar pentru anul 2019, care ar fi conținut cifrele pentru anul școlar 2017-2018, nu a fost publicat nici acum, deși este aproape finalul anului școlar 2019-2020.

Abandonul şcolar cuprinde elevii care părăsesc sistemul de învăţământ din cauza căsătoriilor, a stării materiale precare, a reţinerii acestora pentru munci agricole sau pe lângă casă, au fost înscrişi la începutul anului şcolar şi nu au frecventat nicio zi cursurile, au cerere scrisă de retragere de la şcoală, sunt amânaţi medical, angrenaţi în competiţiile sportive, stabiliţi în străinătate, decedaţi, exmatriculaţi definitiv, alte situaţii.

Institutul Național de Statistică și Institutul de Științe ale Educației a identificat trei tipuri de factori care contribuie la abandonul școlar: factori individuali de risc privind abandonul şcolar (stare de sănătate precară; comunicare redusă cu colegii/profesorii; manifestarea altor forme de inadaptare şcolară, inclusiv conflicte cu colegi, cadre didactice; dezinteres, motivaţie/implicare redusă în activităţile şcolare ș.a.); factori familiali de risc privind abandonul şcolar (venituri la limita subzistenţei; nivel redus de educație al părinților; familie dezorganizată prin divorţ/deces sau monoparentală; părinți plecați din localitate ș.a.); factori școlari de risc privind abandonul (frecvență școlară redusă/perioade mari de absență de la școală; rezultate şcolare slabe; număr redus de activități remediale/de sprijin; management școlar centrat pe intervenție și nu pe activități de prevenire).

Elevii români stau 12 ani în școală, dar învață doar 8, potrivit unui raport întocmit de Banca Mondială. Copiii care se nasc azi în România au aceeași șansă de (sub)dezvoltare ca cei din Afganistan, Ecuador și Thailanda, mai arată analiza.