Bronz pentru „lei”

0
330

După 23 de ani, Universitatea Craiova a urcat din nou pe podium, în urma victoriei obţinute la Iaşi

Craiova n-a fost capabilă să rămână în cursă pentru titlu şi nici măcar n-a arbitrat-o. Dimpotrivă, ajunşi pe locul 4, oltenii au depins în ultima etapă de meciurile care decideau campioana pentru a prinde podiumul, pe care nu mai urcaseră de 23 de ani. Iaşiul n-a contat în Top 6 decât cu candidatele la titlu, pe care le-a chinuit serios, atât acasă, cât şi în deplasare, în schimb, în faţa Craiovei a pierdut de fiecare dată în acest sezon. Mangia a mizat pe „cea mai bună echipă”, din care Gustavo a dispărut pentru a-i face loc croatului Glavina, iar Martic a revenit în primul 11 după două luni, în locul lui Dimitrov, şi a avut prima mare şansă de gol, dar n-a prins colţul lung cu şutul din minutul 7. Craiova venea după 3 eşecuri consecutive şi a luat gol repede şi în Copou. Platini l-a ridiculizat pe Tiago Ferreira în tuşă şi l-a servit pe Kizito, mai rapid pe 6 metri decât toţi fundaşii olteni. Până la pauză, echipa care mai avea obiectiv a întors rezultatul. Mitriţă a rupt ritmul de fiecare dată, cu un „călcâi” şi un „no look pass”, Bancu a fost responsabil cu centrările, pentru ca golurile să vină de la Mateiu, cu capul, şi Băluţă, simplu, din 6 metri.

Repriza secundă a fost a fel de spectaculoasă. Gazdele au atacat permanent, neavând ce pierde, iar pe contră oltenii au încercat desprinderea. Băluţă a nimerit bara cu un şut dintr-o bucată, iar apoi lui Glavina i-a fost negat primul gol în alb-albastru de un picior pus inpirat de Rusu. Ieşenii meritau un penalty la intrarea lui Martic asupra lui Jo, apoi alunecarea lui Popa l-a împiedicat pe Kizito să realizeze „dubla”. Aceeaşi soartă a avut-o şi Băluţă, singur cu Rusu, dar portarul moldovean a apărat formidabil, singur cu decarul oltean. Pe final, oaspeţii şi-au apărat acerb avantajul care, coroborat cu eşecul Viitorului la Cluj, o plasează pe Ştiinţa pe podium pentru prima dată după 23 de ani. În 1995, echipa lui Victor Piţurcă, avându-i în teren pe Craioveanu, Stângă, Papură, Gabi Popescu, Vasc, dar şi pe Dumitru Mitriţă, unchiul lui Alex Mitriţă, termina pe locul secund, în spatele Stelei, cu care s-a luptat la titlu până spre finalul campionatului. Dar sezonul nu s-a terminat pentru craioveni, care au ocazia să câştige şi primul trofeu după 25 de ani, în finala Cupei României, cu Hermannstadt.

După partida din Copou, Alex Băluţă a declarat: „Atât victoria de la Iaşi, cât şi locul 3 sunt meritate. Puteam realiza fără probleme hat-trick-ul, dar am ratat, asta este, e bine că s-a terminat aşa. La anul trebuie să ne propunem mai mult decât locul 3”.

Devis Mangia a spus la rândul său: „Îmi felicit jucătorii pentru că au avut un sezon bun, la capătul căruia Universitatea a terminat pe podium după 23 de ani, sperăm să aducem şi un trofeu după 25 de ani de la ultimul. Mai avem un meci foarte important, în care nu suntem favotiţi, trebuie să-l câştigăm pentru a spune că a fost un sezon reuşit”.

Alb-albaştrii încep din turul 2 sau turul 3 în Europa League

Universitatea Craiova va juca pentru al doilea an la rând în cupele europene, după ce anul trecut AC Milan a eliminat Ştiinţa în turul 2 preliminar al Europa League. Deocamdată, alb-albaştrii au asigurată intrarea tot în turul secund preliminar al aceleiaşi competiţii, cu meciuri programate pe 26 iulie şi 2 august, stabilite pe 19 iunie. Dacă va câştiga Cupa României, formaţia din Bănie va evolua în turul 3 preliminar al Europa League, care se va disputa pe 9 şi 16 august, tragerea la sorţi fiind programată pe 23 iulie. O nouă confruntare cu Milan nu mai este posibilă în preliminarii, „diavolii” intrând direct în grupe. În schimb, Craiova are ocazia să întâlnească alte forţe ale Europei, precum: Zenit, Sporting, Feyenoord, Olympiakos, Sevilla, Bordeaux, RB Leipzig sau Beşiktaş, ori alte echipe eliminate în turul 2 preliminar al Champions League.

România va trimite de acum înainte numai o echipă în preliminariile UCL. În Liga Europa ne-au rămas repartizate trei locuri, numărul minim pentru ţările în care fotbalul e la un nivel decent. Doar San Marino, Gibraltar şi Andorra au două locuri rezervate pentru UEL. Până şi Insulele Feroe sau Malta au câte trei locuri disponibile. Atât în UEFA Champions League, cât şi în UEFA Europa League, a fost introdus câte un tur preliminar suplimentar, ceea ce înseamnă un total de cinci faze de calificare, incluzând play-off-ul.

CFR Cluj a câştigat pentru a patra oară titlul în România (2008, 2010, 2012, 2018) şi va începe din turul secund preliminar în Champions League. FCSB intră în cursă în calificările pentru Europa League în funcţie de rezultatul Ştiinţei din finala Cupei României, respectiv în turul 2, dacă alb-albaştrii câştigă trofeul, sau în turul 3, dacă se impune Hermannstadt. În sfârşit, Viitorul va evolua pentru a treia oară la rând în cupele europene, urmând să înceapă chiar din primul tur preliminar al Europa Leeague.

Satelitul încheie astăzi sezonul

Astăzi încheie campionatul şi echipa a doua a Universităţii Craiova, care întâlneşte pe stadionul „Extensiv”, de la ora 18, vizita formaţiei Nouva Mama Mia Becicherecu Mic, într-o confruntare în devans din ultima etapa a seriei C4. Formaţia craioveană ocupă în prezent locul 5, cu 45 de puncte, în timp ce oaspeţii sunt pe ultimul loc, cu golaveraj 8-129. În tur, Universitatea Craiova 2 s-a impus cu un categoric 7-0.