Bancu şi Sin, marcatori pentru „satelit”

0
346

Echipa a doua Universităţii a învins rivala Cârcea în semifinalele Cupei, faza de judeţ

Într-un meci disputat pe terenul „Petre Deselnicu”, în prima manşă a semifinalelor Cupei României, faza p Dolj, echipa a doua a Universităţii Craiova a dispus cu 3-0 de Viitorul Cârcea, rivală şi în competiţia pentru titlul judeţean. Dacă la prima echipă a Universităţii nu a avut acces decât pentru câteva minute, în finalul meciului cu Steaua, din Cupa României, Andrei Sin a contribuit serios la parcursul echipei satelit, care conduce în campionatul judeţean şi a făcut şi un pas important către finala Cupei României. Sin şi Curelea au intrat pe teren la câteva minute după startul partidei tur din semifinale, în timp ce Straton, Cârstea, Bancu şi Avrămia au fost titulari. Nicuşor Bancu a arătat o formă bună şi a centrat la prima reuşită a lui Sin, în minutul 35. „Bancone” a majorat avantajul la câteva minute după pauză, cu capul, dintr-o centrare a lui Armăşelu, iar acelaşi Andrei Sin a închis tabela, cu un şut din careu.  Antrenorii Daniel Mogoşanu şi Marian Calafeteanu au folosit echipa: Straton – Marcu, Dicu, Avrămia, Luică – Cârstea (63 Cimpoeru), Armăşelu, Bancu, Georgescu (8 Sin) – Buzărnescu (52 Burlacu 68 Drăghici), Nicolae (8 Curelea). De partea cealaltă, Ionuţ Ţiclea a jucat cu: Staicu – Motroc (77 Georgescu), Mirea, Ivan, Stuparu  – Niţă, Barbu, Balaban, Pârvu (68 Alămiţă) – Dicu (73 Chirea), Vârvoreanu. Au arbitrat: Ionişor Fugaru – Dragoş Iliescu, Claudiu Filip, iar observatori au fost: Alexandru Ilie şi Bogdan Pâncu. În cealaltă semifinală, Dunărea Calafat a remizat, 1-1, pe teren propriu, cu Dunărea Bistreţ. Returul va avea loc săptămâna viitoare, la Cârcea şi Bistreţ.