Din 7 martie s-a lansat pe ecranele din România „Closer to the Moon” („Mai aproape de lună”), cel mai nou proiect cinematografic al regizorului Nae Caranfil. Filmul este o coproducţie internaţională România – Italia – Polonia – Franţa şi are o distribuţie hollywoodiană, în rolurile principale fiind Mark Strong, Vera Farmiga şi Harry Lloyd. Scenariul filmului poartă semnătura lui Nae Caranfil şi este inspirat din fapte reale petrecute în Bucureştiul anului 1959, când un spectaculos jaf asupra unei furgonete a Băncii Naţionale punea întreaga ţară pe jar. Proiecția filmului va avea loc și la Craiova, chiar în prezența regizorului, invitat de Teatrul Național „Marin Sorescu” în cadrul proiectului „Întâlnirile SpectActor” (moderator: scriitorul Nicolae Coande). Evenimentul se va desfășura în parteneriat cu R.A.D.E.F. RomâniaFilm, duminică, 25 mai, ora 11.00, la cinematograful „Modern” – la a cărui Agenție și găsiți bilete, la prețul de 8 lei. După vizionarea filmului, Nae Caranfil va dialoga cu publicul prezent în sală.
Propria dezlegare a misterului ce planează şi azi asupra jafului de-acum 55 de ani
Bucureşti, 1959. Un spectaculos jaf asupra unei furgonete a Băncii Naţionale pune întreaga ţară pe jar. În România comunistă, un astfel de atac gangsteresc este de neconceput atât pentru autorităţile statului, cât si pentru orice om normal: ce poţi să faci cu lei neconvertibili, într-un regim politic şi economic ce limitează drastic utilitatea banilor?
Autorii loviturii: patru bărbaţi şi o femeie, toţi comunişti situaţi la vârful ierarhiei de partid, departe de orice lipsuri materiale. O lună mai târziu sunt arestaţi, judecaţi şi condamnaţi la moarte. Dar în aşteptarea execuţiei sunt „invitaţi” să-şi joace propriile roluri într-o reconstituire cinematografică a acţiunii lor, menită să devină un film educativ şi de propagandă, destinat oamenilor muncii din întreaga ţară!
De-a lungul celor câteva zile în care eroii jafului sunt scoşi dimineaţa din celulele închisorii Jilava şi transformaţi în „staruri de cinema” într-un Bucureşti însorit şi plin de viaţă, toată lumea din jurul lor – miliţieni, securişti, anchetatori, echipă de filmare – rumegă aceeaşi întrebare: de ce au făcut-o, ce sperau să obţină? Nae Caranfil propune propria sa dezlegare a misterului ce planează şi azi asupra acestei poveşti adevărate, într-un film comic şi tragic deopotrivă, realizat în limba engleză, cu o distribuţie internaţională de prestigiu.
O coproducţie internaţională vorbită în engleză, filmată în Bucureștiul istoric
Pentru proiecția filmului, Nae Caranfil va veni peste numai câteva zile la Craiova, alăturându-se numeroșilor invitați ai Teatrului Național „Marin Sorescu”, din anul 2009 încoace, la „Întâlnirile SpectActor”. Premiera mondială a filmului a avut loc în deschiderea Festivalului „Making Waves: New Romanian Cinema” din New York, pe 29 noiembrie 2013, iar premiera națională – pe 7 martie 2014.
Filmările s-au desfășurat în zone istorice din București, precum Casa Capșa, Parcul Carol, Casa Armatei, Casa Presei, clădirea IMOD, Centrul Vechi, dar și într-un decor de epocă special construit, în suprafață de 2000 mp2. Coloana sonoră include melodiile specifice Bucureștiului anilor ’60 și, totodată, muzica special compusă de Laurent Couson.
Critica de film: „Micile detalii sunt cele care fac deliciul privitorului”
Critica de specialitate, dar și publicul larg, au primit cu superlative această nouă producție, considerată una dintre cele mai importante ale cinematografiei românești din ultimele decenii. «Nae îşi asumă riscul. Fascinat de absurdul gestului celor 6 comunişti evrei, care ştiau foarte bine că în urma hold-upului sfidător au 99% şanse să ajungă în faţa plutonului de execuţie, Nae Caranfil face în „Closer to the Moon” cel mai billywilderian film al său», scria Cristian Tudor Popescu despre acest al șaselea lungmetraj al regizorului-scenarist Nae Caranfil.
«„Closer to the Moon” stă bine ca un tot, dar micile detalii sunt cele care fac deliciul privitorului: de la replici memorabile (întrebat de ce ascultă Brahms la Vocea Americii în condiţii audio deplorabile, un personaj motivează că „la postul oficial de radio până şi Brahms devine propagandă”), la gesturi aparent mărunte (insomniacul ofiţer de Securitate care îşi aprinde câte două ţigări odată) şi până la apariţii strict episodice ale unor actori români în vogă (Şerban Pavlu, Vlad Zamfirescu, Paul Ipate, Marius Florea Vizante, dar mai ales tatăl regizorului, criticul de film Tudor Caranfil)», nota Răzvan Brăileanu în „Revista 22”.
Născut la 7 septembrie 1960, în București, și absolvent, în 1984, al cursurilor Institutului Național de Artă Teatrală și Cinematografică, Nae Caranfil a debutat regizoral în 1993, cu filmul „E pericoloso sporgersi”, peliculă selecționată în același an în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs din cadrul Festivalului de la Cannes și ulterior premiată la Festivalurile de film de la Bratislava, La Baule 1994, dar și de ACIN în 1993.
Nae Caranfil a mai regizat filme precum „Asfalt Tango” (1995), o coproducţie România/ Franţa, „Dolce far niente” (1998), nominalizat la Globul de Cristal la Festivalul Internaţional de Film de la Karlovy Vary (1999), peliculă realizată în coproducţie cu Franţa, Italia şi Belgia, ce prezintă doi ani din viaţa tânărului Stendhal, petrecuţi în Italia, şi „Filantropica” (2002), care a câştigat premiul publicului la Festivalul de Film de la Paris şi premiul special al juriului la Festivalul goEast, de la Wiesbaden.
În 2008, Nae Caranfil a lansat „Restul e tăcere”, un lungmetraj despre realizarea primului film românesc – „Independenţa României”, în 1911. Pelicula a fost propunerea României la Oscarul pentru cel mai bun film într-o limbă străină, în 2008, iar scenariul filmului i-a adus lui Nae Caranfil Marele Premiu la Festivalul Internaţional de Film de la Paris, în 1995.
Nae Caranfil: «La capătul unui drum lung și sinuos, prezint acum „un film de Nae Caranfil”. Bun sau prost, sunt mândru că-l pot asuma fără niciun sughiţ. N-a fost uşor. Chiar dacă inspirat dintr-un episod real, deşi în mare măsură „suprarealist”, al istoriei comunismului în România, filmul meu foloseşte ficţiunea pentru a vorbi nu despre ce s-a întâmplat de fapt – sunt convins că în realitate lucrurile au stat cu totul altfel –, ci despre teme şi obsesii personale. Pe de altă parte, am încercat să evit clişeele ce atacă în haită acest tip de producţie. Regimul comunist nu apare îndeajuns de atroce? Păi, pentru omul de rând, preocupat de viața de zi cu zi, nici nu mai era. Procesul grupului Noica-Pillat, ultima demonstraţie de forţă abuzivă a sistemului stalinist, se desfăşura departe de ochii publicului. Viaţa nu apare îndeajuns de cenuşie? Scuzaţi, suntem în august, şi soarele nu ţine cont de orânduiri sociale şi politice. Bucureştiul pare să aibă prea mult farmec? Păi chiar avea, până să-l tundă Ceauşescu cu buldozerul, eu mi-l amintesc bine din copilărie. Motivaţia jafului nu putea fi cea avansată de mine? Probabil că nu putea. În filmul meu poate. Pentru că e o fantezie».
