Omul de afaceri Dan Adamescu a fost luat la întrebări de procurorii DNA

0
286


Procurorii DNA au făcut ieri percheziţii la locuinţa omului de afaceri Dan Adamescu şi la firmele deţinute de acesta, în dosarul în care patru judecători sunt acuzaţi că ar fi luat mită pentru intervenţii în dosare de insolvenţă. DNA a precizat într-un comunicat de presă că în această cauză se efectuează urmărirea penală şi faţă de alte persoane, pe lângă cei patru judecători. Dan Adamescu deţine compania Astra Asigurări şi Unirea Shopping Center. Judecătorii Mircea Moldovan, Ion Stanciu, Elena Rovenţa şi Ciprian Sorin Viziru, toţi de la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a civilă, acuzaţi că primeau bani şi bunuri pentru intervenţii în dosare de insolvenţă, au fost arestaţi preventiv, printr-o decizie luată marţi de Curtea de Apel Bucureşti, la propunerea procurorilor anticorupţie. Magistraţii ar fi cerut bani sau bunuri pentru a îndeplini sau a nu îndeplini ori a întârzia un act privitor la îndatoririle de serviciu în legătură cu contestaţiile la tabelul preliminar al creanţelor, pentru a decide privind modalităţile de înscriere la masa credală cu privire la creanţele creditorilor chirografari, pentru a desemna preferenţial administratori judiciari, pentru a atribui preferenţial dosare de insolvenţă sau pentru a-şi exercita influenţa pe lângă judecători de la diverse instanţe din Bucureşti şi din ţară, folosind informaţii deţinute prin prisma atribuţiilor de judecător, au arătat procurorii în referatul cu propunerea de arestare.