Omagiul Ilenei Vulpescu adus Colegiului Naţional „Elena Cuza”

1
171
Ileana Vulpescu

A fost, ieri, ziua Colegiului Naţional „Elena Cuza”, eveniment cu simbolistica sa, pe alocuri inefabilă, atâta vreme cât încă menţine trează perenitatea unei tradiţii: aceea de a se învăţa carte. Vremurile s-au schimbat, dacă nu cumva s-au „întortocheat”, dar dascălii de astăzi ai lăcaşului de instrucţie şcolară menţionat, în marea lor parte convinşi de menirea lor, respiră, poate cu emoţie, pe holurile şi în sălile de clasă, unde înaintaşi din croială elevată au „construit”, cu trudă şi vocaţie, faima „fostului liceu” de fete. Aflu întâmplător că, prezentă la ceremonia de circumstanţă, doamna primar Lia Olguţa Vasilescu, absolventă a actualului Colegiu Naţional „Elena Cuza”, a lăcrimat vizibil într-un moment al evenimentului menţionat. Până la urmă gest firesc. Uman. Nimic în viaţă nu poate estompa amintirile celei mai frumoase vârste. Anul trecut m-am aflat, ca absolvent al Liceului „Elena Cuza”, alături de atâţia şi atâţia alţi semeni, şi cu greu mi-am reprimat emoţia. Încât nici azi nu ştiu dacă am reuşit. Între timp, întâmplarea a făcut să-i citesc romanul marii scriitoare şi intelectuale Ileana Vulpescu, plecată în lume din Bratovoieştiul Doljului („De-amor, de amar, de inimă albastră”), în care aduce un omagiu de o rară sensibilitate Liceului „Elena Cuza”, ca fostă absolventă, alegându-se cu o învăţătură de carte fără egal, cum mărturiseşte, încât, narează seducător, „schimbă cursul vieţii” eroinei sale, Boboc Argentina. „O fată de colectivişti care termină un liceu teoretic cu media 9, 50” îşi îşi aminteşte: „Profesoare noastră de română, doamna Despina (…), spunea: <<Fetelor, indiferent din ce mediu proveniţi, vreau să se vadă că aţi trecut prin liceu. Învăţaţi acuma, citiţi: Cu vrfemea asta n-o să vă mai întâlniţi niciodată>>. Poate şi alţi romancieri, şi mă gândesc la valorosul scriitor din părţile locului, Mihail Drumeş, ( în romanul său „Scrisoare de dragoste”), bănuit a-şi fi ales eroina tot din rândul elevelor de la „Elena Cuza”, să fi croşetat naraţiuni agreabile. Dar doamna Ileana Vulpescu oferă un sens etic liceului bine făcut, considerându-l apogeul legitim al oricărui proces formativ. Şi nimic din ceea ce „construieşte”, într-o logică impecabilă, nu poate fi răstălmăcit. Fiindcă, de fapt, liceul prost făcut a permis popularea scenei politice, a administraţiei publice de tot felul şi nu numai, cu ceea ce vedem. N-aş vrea să par nostalgic, vetust sau apocaliptic. Afirm doar că marea erudită, doamna Ileana Vulpescu, nu doar o povestitoare cu har inegalabil, cum ne-o dovedeşte în „Arta conversaţiei”, recunoaşte, după ani şi ani, într-una din scrierile sale, care este rostul unui liceu bine făcut. Iar omagiul domniei sale adus Colegiului Naţional „Elena Cuza” este nu doar emoţionant, deloc de circumstanţă, cât de-a dreptul o recunoştinţă. Cea mai vie pildă o oferă însăşi propria sa carieră literară. Amintindu-şi de Liceul „Elena Cuza” din Craiova cu duioşie, aduce o recunoaştere pioasă unui corp de dascăli, din croială universitară, pe care nu i-a putut uita toată viaţa, pomenindu-le numele de-a dreptul cu evlavie.

1 COMENTARIU

  1. DLE CANTAR HARSO CULTURA CE SE VA FACE CU INCULTURA DE ACUM CRED CA AR TREBUI SA SCRIETI UN SIR DE ARTICOLE ANALIZIND CARTEA PSIHOLOGIA POPORULUI ROMIN DE C-TIN RADULESCU MOTRU

Comments are closed.