Presiune mare pe Bayern!

0
351

Bayern Munchen sau Borussia Dortmund, aceasta este întrebarea pentru finala de sâmbătă a Ligii Campionilor care se va desfăşura pe Wembley şi va fi condusă de italianul Nicola Rizzoli (41 de ani). Bayern a avut mereu dificultăţi în a se impune în faţa Borussiei. În acest sezon, de pildă, a remizat în două rânduri (1-1). Jocul acesteia nu îi convine. Anul trecut, banda lui Jupp Heynckes a pierdut dramatic (1-1, după prelungiri şi 3-4 la loviturile de departajare), în faţa celor de la Chelsea. Veritabil traumatism. Presiunea pshihică va fi aşadar pe Bayern. Fiecare echipă are propriile atuuri şi, deloc surprinzător, se află în bună formă sportivă. Gotze şi-a revenit şi mai mult ca sigur va fi titularizat. Marii jucători ai Borussiei, Weidenfeller,  Gundogan, Reus sau Lewandoski nu sunt perturbaţi de transferul lui Gotze la Bayern. Klopp va putea conta pe toată lumea. Bayern Munchen se află la cel mai bun sezon al său, atingând un nivel fără egal. Impresionează în toate compartimentele. Dante, de exemplu a dat stabilitate defensivei, punctul friabil în sezonul trecut. Bayern a încasat doar 18 goluri în campionat. La mijloc, Javi Martinez s-a adaptat foarte repede, iar în atac Mandzukic a devenit adevărat golgeter. Anul trecut olandezul Arjen Robben a ratat finala. Ceea ce nu se va mai întâmpla anul acesta. A marcat frecvent, şi se găseşte la cel mai bun nivel al său. Potrivit calcului hârtiei, Bayern este foarte tare. Dar pe teren se poate întmpla orice. Este vorba de o finală a Ligii Campionilor, încredinţată, cum spuneam italianul Nicola Rizzoli, care în 2010 a condus finala Ligii Europa dintre Atletico Madrid şi Fulham. A oficiat şi la Euro 2012 din Ucraina şi Polonia.