Reportaj de la derby-ul Belgradului, considerat unul dintre cele mai tari din lume
Partizan – Crvena Zvezda este cel mai tare derby din estul Europei. Rivalitatea împarte practic Serbia în două, cu un avantaj de partea Stelei Roşii, echipa mai galonată. Superclasicul Belgradului intră pe locul 4 într-un top al celor mai acerbe şi mai periculoase derby-uri din lume, alături de River – Boca, Lazio – AS Roma, Celtic – Rangers, Fener – Galata, Olympiakos – Panathinaikos, Corinthians – Palmeiras, Ajax – Feyenoord, etc.. În zi de derby, capitala Serbiei este în stare de alertă, dar parcă întreaga ţară de la sud de Dunăre se conectează la tensiunea încleştării. De cum treci graniţa, vameşii te întreabă „Crvena sau Partizan”. Au şi ei afinităţi şi treci mai repede dacă le spui că simpatizezi cu „ai lor”. Evident, toate drumurile duc la Belgrad în zi de meci. Este sâmbătă, iar apropierea lui „Veciti derbi” îi zoreşte pe cei care au alte probleme. Duminică, la Belgrad cântă Depeche Mode, însă în zi de meci nimeni nu se gândeşte la Dave Gahan şi Martin Gore, iar în loc de „Personal Jesus” sunt alte cântece de interpretat. Au multe şi le cântă toţi, de la ultraşii din peluză până la bătrâni, fete şi copii.
Meciul a decis titlul şi s-a jucat cu casa închisă
Se joacă pe „Partizan”, iar miza este mare anul acesta. După ani în şir în care „Grobari” au dominat campionatul, Zvezda le pune probleme. Cu fostul internaţional portughez, Ricardo Sa Pinto, pe bancă, campioana Europei din 1991 s-a apropiat la doar două puncte de lider, cu 3 etape înainte de final. Practic, oaspeţii au nevoie de victorie, iar Partizan are şi varianta egalului pentru a se încorona. Ca străin, eşti întâmpinat diferit de fanii sârbi. Unii sunt mândri că derby-ul are rating peste tot şi sunt gata să îţi dea detalii, să se fălească, mândri de nu ştiu ce bătaie administrată rivalilor, alţii îţi spun direct: „Nu mai sunt bilete, staţi la voi în ţară, turiştilor!” Biletele costă între 6 şi 18 euro, iar cu o zi înainte de meci s-a anunţat deja că meciul se dispută cu casa închisă. Dacă nu ai bilet, în zi de meci poţi face rost, dar te costă. Ţi se cer 100 de euro, se ajunge rapid la jumătate, dar dacă eşti abil îl scoţi chiar la 20 de euro. Mai ales dacă pe el scrie 0.00 la preţ, fiind vorba de tichete gratuite pentru anumite brigăzi ale galeriei lui Partizan. La Belgrad, 50 de euro poate fi o jumătate de salariu. Preţurile sunt mici în general, cam la jumătate faţă de ale noastre. Nu se pune accent pe opulenţă, dar observi multă decenţă, eleganţă, stil. Seara, Belgradul nu este împânzit de ţigani cu maşini scumpe asurzindu-te cu manele, dar vezi fete frumoase şi tineri care ţin la etichetă, dar nu epatează.
„Grobari” vs „Sever Delje”, derby-ul din tribune şi de pe străzi
Cu 5-6 ore înainte de meci este deja furnicar în jurul arenei. Pe un perimetru de câţiva kilometri, „mascaţii” patrulează, cordoanele fiind extrem de dense. Sunt extrem de vigilenţi, pentru ei fiind testul bienal de mare risc, dar nu te agasează, doar rămân în stand-by. Cei de lângă stadion sunt călare. Inclusiv caii sunt „blindaţi”, cu apărători la picioarele din faţă sunt pregătiţi să preîntâmpine orice scandal. De altfel, cele două stadioane sunt apropiate, la câteva sute de metri. „Înainte de meci se evită incidentele, în schimb s-au înregistrat săptămâna trecută, când Grobarii veneau de la Niş, iar Delje au avut acasă, cu OFK” ni se explică de către un localnic, fan moderat al lui Partizan. Suporterii Zvezdei, „Delje”, vin dinspre „Maracana” lor, împresuraţi de forţele de ordine. Partea de sud este colorată simplu în alb şi negru. Nu se comercializează băuturi alcoolice pe o rază de 5 kilometri. Se vând seminţe în schimb, dar nimeni nu cumpără. La derby se strigă, nu e timp de destindere. Sunt destui români care au venit să vadă derby-ul. Craioveni şi timişoreni, în mare parte. Nostalgici după vremurile când aveau propriile desfăşurări de forţe, năpăstuiţii României s-au refugiat să vadă cel mai tare derby din zonă. Unii au rămas definitiv în afara fenomenului, fiind „dezafiliaţi”, alţii trăiesc un vis frumos, având o „Poli” a lor, dar printr-o ligă judeţeană. Îşi povestesc durerea unii altora, rememorează vremurile cu coregrafii superbe şi deplasări cu peripeţii. Şi mai înjură o dată duşmanii comuni, dar şi finanţatorii hrăpăreţi şi diabolici.
Coregrafii impresionante, torţe din abundenţă
În ciuda senzaţiei de securitate maximă, controlul la porţi este mai mult decât superficial. Doar ţi se rupe biletul, iar stewarzii mai au puţin şi fac o fotografie cu tine ca amintire. Teoretic, poţi introduce orice. Rămâi şocat, mai ales dacă te gândeşti la nenumăratele filtre, şicane şi controale până la piele de la noi. Ţi se confirmă încă o dată că România e stat poliţienesc. Cu o oră înainte de meci, stadionul lui Partizan este aproape plin. La 30.000 de locuri este neîncăpător pentru un derby de mare interes, dar este mai vechi decât „Maracana”, care, la 55.000 de locuri, ar fi fost mai potrivit. De altfel, pe vremea când nu era modernizat, stadionului Zvezdei găzduia chiar peste 100.000 de oameni. „Delje” (Eroii) nu ocupă doar peluza nord, ci şi sectoarele alăturate. Îşi întind bannerele cunoscute: Ultras RSB, Ultra Boys, Belgrade Boys, Heroes. Unii sar peste gard şi îşi altoiesc rivalii care stau prea aproape până ca forţele de ordine să apuce să intervină. Sunt circa 12-13.000 şi sunt întâmpinaţi în cor de „Grobari”: „Cigani, cigani!” Nu mai e nevoie de nici o traducere. Galeriile se „salută” cu obişnuitele înjurături, dar se şi aplaudă reciproc când scandează numele unor eroi comuni. Cei de la Partizan, uniţi în jurul banner-ului „Alcatraz”, îşi aclamă baschetbaliştii, care au câştigat recent Liga Adriatică, după o finală dramatică împotriva Cibonei Zagreb.
„Călcaţi-i în picioare!”, îndemnul galeriei oaspete
Primul intră pe teren portarul lui Partizan, Vladimir Stojkovic. Marele trădător. S-a format pe în curtea Stelei Roşii iar după un periplu la mai multe echipe din vest a înşelat culorile alb-roşii, semnând pentru Partizan, atras de bani şi mirajul Ligii Campionilor. Dinspre „Delje” fluierăturile acoperă fondul sonor. Trădarea nu a fost uitată, chiar dacă au trecut 3 ani şi câteva derby-uri. Apar echipele. Au dispărut marii jucători, numele importante, vedetele sunt acum Ilic (Partizan) şi Miljas (Steaua Roşie). Când meciul este gata să înceapă, peluzele se transformă subit, dezvoltând coregrafii deosebite, cu 
mesajele aferente, afişate pe gard. „Delje” au imaginat un fault dur asupra adversarilor, completat de îndemnul evident: „Călcaţi-i în picioare!”, încadrat de steaguri alb-roşii, dispuse vertical. În peluza „Groparilor”, fani mai puţin cunoscuţi prin scenografii spectaculoase, se înfăţişază un cap de mort pe o pânză, iar în preajma-i se agită multe folii gri. Mai impresionante sunt steagurile alb-negre fluturate apoi şi miile de mâini îndreptate simultan spre cer când se scandează. Timp de 90 de minute, la derby scaunele sunt inutile. Ba nu, după ratări, multe se mai sparg sub loviturile necruţătoare ale fanilor vulcanici. 30.000 de de oameni stau în picioare, urlă, încurajează, cântă, înjură adversarii. O parte a galeriei lui Partizan, „Zabrenije”, stă la tribuna a doua, de teama incidentelor interne. „Grobari” sunt unii dintre cei mai violenţi suporteri din Europa. Unii îi consideră nebuni de-a dreptul. Nu începe bine meciul şi încep să se bată între ei, peluza mişcându-se parcă după meleurile în care se împart pumni. Nu ezită să se încingă direct cu torţele aprinse. La Constanţa, acum câţiva ani, la un meci din Cupa UEFA cu Oţelul Galaţi, 50 de ultraşi „alb-negri” au produs panică pe „Farul”, iar abia 1.000 de jandarmi le-au făcut faţă. După ce au umplut terenul de torţe, întrerupând jocul, „Grobari” nu au ezitat să se bată „parte în parte” cu forţele de ordine. Cu sângele pe faţă şi copleşiţi ca număr, mai găseau forţa de a aprinde o torţă pentru a o arunca spre scutieri. Acum nimeni nu intervine, doar ambulanţa apare pentru a culege victimele.
Meci modest, rivalitate extremă
Meciul în sine nu este spectaculos, ba chiar destul de modest. În tur, a fost 3-2 pentru Zvezda, acum pare foarte greu să vedem vreun gol. Arbitrează ecusonul FIFA, Milorad Mazic, cel care a trecut de câteva ori Dunărea şi pentru unele derby-uri româneşti. Oaspeţii sunt mai buni în prima repriză, în care au şi o bară, dar nu arată mare lucru. Au trecut de mult vremurile în care Savicevic, Prosinecki, Pancev, Jugovic, Mihajlovic sau Belodedic te fermecau. Nimeni nu e mulţumit la pauză. Meciul e echilibrat, dar nu dur. Galbene apar pe final, când este dictată şi o eliminare. În partea a doua se aştepta un iureş al Zvezdei, dar acesta nu vine. În schimb, Partizan are câteva ocazii, egalând şi scorul barelor. În ultimul minut de joc, Jojic dă lovitura la propriu şi la figurat. O execuţie magistrală de la 20 de metri, din bară mingea ricoşând în portar şi apoi scutură plasa. 60 la sută din stadion este în delir, fiindcă Partizan este campioană. Steaua Serbiei încearcă riposta în prelungiri, dar lovitura liberă a lui Kadu este scoasă de la vinclu de trădătorul Stojkovic. Nimic nu se mai întâmplă, iar fanii inavdează terenul pentru a sărbători un nou titlu. Al 25-lea, egalând performanţa rivalilor, care nu au mai câştigat 6 ani întrecerea internă. După meci organizarea mai suferă, iar fanii kamikaze se iau la bătaie când se întâlnesc prin cartiere. Peste 100 sunt reţinuţi, între care mai mulţi bosniaci, un grec şi un rus. Nu putea să treacă un derby fără astfel de incidente. Fac parte din povestea fiecărei dispute, indiferent că este vorba de fotbal sau baschet. Belgradul şi-a consumat o nouă confruntare teribilă. Vor urma altele.
