Doliu în întreaga lume!

0
15

Primul Sfânt Părinte din America de Sud, care s-a săvârşit din viaţă la vârsta de 88 de ani a avut un singur scop în cei 12 ani de pontificat: să apropie Biserica de oameni. Cardinalul Kevin Farrell, care a anunţat ieri dimineaţă moartea Papei Francisc a făcut-o în următoarele cuvinte: „Dragi fraţi şi surori, trebuie să anunţ cu profundă tristeţe moartea Sfântului nostru Părinte – Francisc”. La 7.35 în această dimineaţă episcopul Romei, Francisc s-a întors în casa Tatălui. Întreaga sa viaţă a fost dedicată slujirii Domnului, al Evangheliei, cu fidelitate, curaj şi dragoste universală, în special pentru cei săraci şi cei mai marginalizaţi, cu o imensă recunoştinţă. Jorge Mario Bergoglio a fost al 266-lea pontif, al 2-lea ca vechime în funcţie şi a scris 4 enciclice. A vizitat 66 de ţări în 47 de călătorii. 12 ani de pontificat, între 13 martie 2013 şi 21 aprilie 2025, îl poziţionează pe Jorge Mario Bergoglio ca deţinătorul a 4422 de zile a Scaunului Sfânt. Presa italiană opinează în temeiul informaţiilor obţinute că un accident vascular cerebral ar fi putut fi cauza morţii. Papa s-ar fi simţit rău toată noaptea, dar starea lui s-a înrăutăţit brusc spre dimineaţă. Deteriorarea bruscă a stării sale de sănătate a fost o surpriză întrucât cu o zi înainte a fost prezent la citirea cuvântului de Paşte şi a binecuvântat pe credincioşii din Piaţa Sf. Petru. Primăria Romei a anunţat anularea tuturor evenimentelor publice din zilele de 21 şi 22 aprilie. Liderii lumii, în mesajele lor de condoleanţe evidenţiază meritele Papei, protejarea celor săraci, slujirea idealurilor păcii şi justiţiei. Papa Francisc este considerat o voce distinctă într-o lume învolburată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *