La Liga: Jude Bellingham încheie lupta pentru titlu!

0
60

Barca a avut 1-0 (min. 6) şi 2-1 (min. 69) pe Santiago Bernabeu şi iluzia relansării luptei pentru titlu. L-a mai avut pe tânărul Lamine Yamal fabulos –viitorul Barcelonei- de fapt cel mai bun de pe teren, notat de Marca cu 3 stele, alături de Lucas Vasquez. N-a avut însă pic de noroc şi nici un arbitraj onest în persoana lui Soto Grado şi a… VAR-ului. Care a petrecut mai mult de 3 minute, trăgând linii paralele, arce şi ipotenuze –aşa cum trebuia- pentru a concluziona că nu există nicio dovadă certă că balonul depăşise cu toată circumferinţa lui linia porţii lui Andrei Lunin, la una din fazele controversate ale partidei. În schimb la penalty-ul acordat Realului, pentru faultul comis de Pau Cubarsi, discutabil, arbitrul s-a arătat inflexibil. Barca l-a pierdut pe De Jong într-o contră cu Valverde, iar Robert Lewandowski a fost o umbră stânjenitoare pentru echipa sa. Realul a resimţit fiori reci, în multe momente ale partidei, dar a câştigat „fiindcă nu moare niciodată”, cum spunea Carlo Ancelotti. Rămâne neînvins pe teren propriu (41 pct. din 45 posibile), remizând doar cu Rayo Vallecano (0-0) şi At. Madrid (1-1). Au marcat Vinicius (min. 18 – pen.), Lucas Vasquez (min. 73), Jude Bellingham (min. 91) respectiv Christensen (min. 6) şi Fermin (min. 69). Finalul a prilejuit momente de bucurie maximă pe Bernabeu: victorie împotriva marelui rival, Barca lui Xavi, în ultimul minut de joc. O victorie, mai degrabă nemeritată.