Război în Ucraina: După Mariupol… Odesa?

0
733

După aproape două luni de asediu, Moscova a anunţat ieri 21 aprilie preluarea controlului cvasi-total asupra Mariupolului, port strategic la Marea Azov. Ocuparea acestui oraş –în pofida rezistenţei ultimilor combatanţi, concentraţi pe situl metalurgic Azovstal, privează Ucraina de acces la marea respectivă şi permite conectarea Donbasului la Crimeea, reanexată de Kremlin în 2014. Vladimir Putin a salutat această victorie, prin care Mariupolul a fost eliberat cu succes. Preşedintele ucrainian Volodimir Zelenski, la rândul său, a anunţat debutul bătăliei pentru Donbas, unde se află cele două republici autoproclamate pro-ruse Lugansk şi Doneţk. Forţele ucrainiene prin secrtetarul Consiliului naţional de securitate şi apărare, Alexei Danilov, au anunţat că vor ataca Podul Crimeea, de importanţă strategică, protejat de sisteme de apărare antiaeriană S400, Pantsir S1, dar şi de sisteme sonare. Dacă regimul de la Kiev va ataca Podul Crimeea, forţele ruse vor lovi centrele de decizie politică şi militară de la Kiev şi Lvov, a spus vicepreşedintele Consiliului rus de securitate, Dmitri Medvedev. Kievul a propus Moscovei o sesiune specială de negocieri privind Mariupolul, au declarat Mykailo Podoliak, consilier al preşedintelui ucrainian, pe contul său Twitter şi David Arakhamia, negociatorul-şef, pe canalul Telegram.