Măsuri de prevenire a incendiilor de vegetaţie uscată, elaborate de ISU Dolj

0
622

În ultimii ani s-a instituit o practică în rândul cetăţenilor, de ardere a resturilor vegetale/menajere rezultate în urma  lucrărilor de igienizare efectuate în gospodării.  Pentru prevenirea şi reducerea riscurilor de producere a incendiilor, de asigurare a condiţiilor pentru limitarea propagării şi dezvoltării incendiilor, eliminarea victimelor (răniţi sau decedaţi),  precum şi de protecţie a bunurilor şi mediului împotriva efectelor incendiilor la arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale, se impune respectarea mai multor reguli, care sunt prezentate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dolj.

Măsurile preconizate sunt cuprinse pe mai multe paliere: condiţii meteorologice fără vânt; colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată; executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului  la construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale ori alte bunuri materiale combustibile; desfăşurarea arderii numai pe timp de zi; asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;  supravegherea permanentă a arderii; stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii; interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor. Regulile se aplică pe întreg teritoriul judeţului Dolj, de către toate persoanele fizice şi juridice care utilizează focul deschis la arderea resturilor menajere, furaje sau vegetaţiei uscate din grădini sau curţi.

Informaţii pentru populaţie

Pentru informarea populaţiei sunt stabilite în acest sens obligaţii pentru instituţiile de la nivelul localităţilor care au următoarele obligaţii: Primarii sunt obligaţi să aducă la cunoştinţa cetăţenilor prevederile generale şi specifice care trebuie să fie respectate atunci când execută arderi de vegetaţie uscată şi resturi vegetale, prin executarea de controale/instruiri săptămânale de către componenta preventivă a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă. La nivelul unităţilor de învăţământ se vor executa activităţi de informare preventivă pentru educarea preşcolarilor şi elevilor privind respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor ce trebuie respectate atunci când se execută arderi de vegetaţie uscată şi resturi vegetale în gospodării şi curţi. La nivelul unităţilor de cult se vor executa, cu enoriaşii, activităţi de informare preventivă pentru conştientizarea populaţiei asupra riscurilor la care se expun, atât ei cât şi întreaga comunitate, prin nerespectarea cu stricteţe a măsurilor de apărare împotriva incendiilor specifice arderilor de vegetaţie uscată şi resturi vegetale. “Stimaţi cetăţeni!, nerespectarea regulilor specifice la efectuarea arderilor de vegetaţie uscată şi resturi vegetale are consecinţe grave asupra comunităţii prin pierderi de vieţi omeneşti, producerea de pagube materiale şi afectarea mediului înconjurător”, spun reprezentanţii ISU. Aceştia mai menţionează: PENTRU UTILIZAREA GRĂTARULUI ÎN CONDIŢII DE SIGURANŢĂ respectaţi următoarele măsuri: prepararea tradiţionalelor grătare se va face numai în locuri special amenajate şi la distanţe de siguranţă, după cum urmează: 10 metri faţă de locurile în care există materiale solide combustibile: lemn, textile,  hârtie, bitum, etc;  40 metri faţă de locurile în care există pericol de explozie: gaze şi lichide combustibile, explozivi, vapori inflamabili; 100 metri faţă de culturile de cereale păioase în perioada coacerii şi recoltării sau de zonele împădurite; aprinderea focului se face cu atenţie. Nu utilizaţi pentru această operaţiune substanţe inflamabile; pentru prepararea alimentelor nu se vor aprinde focare direct pe sol; este recomandat să aveţi la dispoziţie mijloace de primă intervenţie pentru stingerea rapidă a focului: un stingător de incendiu, o rezervă de apă, etc;  se va evita utilizarea focului în perioadele de uscăciune excesivă ori în condiţii de vânt;  copii vor fi urmăriţi permanent pentru a nu se juca cu focul sau în apropierea acestuia;  arderea va fi supravegheată continuu, deoarece chiar şi o rafală slabă de vânt ar putea modifica direcţia focului, îndreptând flăcările spre vegetaţie sau transportând scânteile incandescente la distanţe mai mari, către zone împădurite sau cu vegetaţie uscată;  înainte de plecare, locul preparării grătarului va fi verificat cu mare atenţie luându-se următoarele măsuri: se sting cu apă flăcările, jarul, cărbunii încinşi; se acoperă cu pământ resturile de ardere;  toate resturile, deşeurile, sticlele, hârtiile se vor depune în locurile special amenajate.

Se aplică şi amenzi

 Reprezentanţii  ISU  Dolj atrag atenţia şi asupra repercusinilor: “Reamintim cetățenilor că arderea vegetației/ resturilor vegetale se poate executa numai cu acordul autorității competente pentru protecția mediului și după informarea serviciilor voluntare pentru situații de urgență. Potrivit art. 8, alin. (2), din Ordinul ministrului internelor și reformei administrative și al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 605/579-2008 pentru aprobarea Dispozițiilor generale de apărare împotriva incendiilor pe timpul utilizării focului deschis la arderea de miriști, vegetație uscată și resturi vegetale, cu modificările și completările ulterioare, se exceptează de la obținerea permisului de lucru cu foc deschis executarea arderii vegetației uscate și a resturilor vegetale în cadrul gospodăriei cetățenești. În conformitate cu prevederile art. 8, alin. (3), din același ordin, emiterea permisului se face prin grija primarului, de către șeful serviciului voluntar pentru situații de urgență sau persoana desemnată în acest sens. Totodată, le reamintim cetățenilor că în conformitate cu HGR nr. 537/2007, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, reprezintă contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei”, a precizat Florin Cocoşilă, purtător de cuvânt al ISU Dolj.