Europarlamentarul Marian Jean Marinescu va avea  o serie de întâlniri cu miniștri de transport din UE

0
458
Europarlamentarul Marian Jean Marinescu va avea la finalul acestei luni  o serie de întâlniri cu miniștri de transport din UE, iar prima va fi cu cel din Polonia. “Am primit de la colegi polonezi o serie de amendamente legate de managementul de trafic aerian, care doresc reîntoarcerea la abordările naționale, ceea ce este, după părerea mea, un regres”, a explicat motivul întâlnirii eurodeputatul Marinescu, într-o postare pe facebook.

După publicarea studiului “O nouă arhitectură a spațiului aerian”, studiu propus de europarlamentarul român, Comisia Europeană a înființat un așa numit Grup al persoanelor înțelepte (Wise Persons Group-WPG) din care fac parte șefii instituțiilor europene implicate în această activitate de management de trafic aerian (Eurocontrol, EASA, companii de control de trafic naționale, SESAR precum și firmele care implementează noul sistem de controlului de trafic elaborat de SESAR). “În virtutea faptului că am fost raportorul Parlamentului European în dosarul SES (Single European Sky), eu am fost singurul eurodeputat membru, fiind în același timp si cel care a propus elaborearea acelui studiu. După ce s-a văzut că în Consiliul de miniștri nu există o poziție favorabilă propunerii Comisiei Europene, Grupul  s-a reunit zilele trecute. Întâlnirea a avut loc la Eurocontrol, parte dintre noi fiind prezenți fizic, parte participând virtual. Situația actuala arata asa: Consiliul a tăiat peste 90% din textul pentru Performance Review Body- entitatea care verifică implementarea schemei de performanță. În acest moment există poziții naționaliste care nu au nici o legătură  cu naționalismul, ci doar cu păstrarea privilegiilor și a banilor și creșterea pe cât posibil a acestor sume, în condițiile în care banii vin în cele din urmă de la pasageri”, susţine europarlamentarul Marian Jean Marinescu. Pasagerii plătesc în costul biletului și acest serviciu. Deputatul european mai spune că în acest moment trebuie discutat cu miniștrii din statele membre, aceasta fiind, în opinia sa, soluția pentru găsirea unui echilibru. “Poziția unui stat membru nu este dată de poziția unui ministru, ci de cea a prestatorului de servicii, care amenință cu greva, cu blocarea traficului aerian, dacă decizia nu este cea care îl avantajează. În această perioadă de pandemie, blocarea traficului aerian nu cred că ar fi o mare amenințare. Dorim să existe un control european asupra rețelei de rute, pentru că altfel, când traficul va reveni la normal, undeva în 2023/2024,  se va întâmpla cum s-a întâmplat în 2018, 2019, cand s-a ajuns la o medie de întârziere de 38 de minute de zbor, și nu cred că este cea mai bună soluție pentru pasageri. Pasagerii trebuie să beneficieze de comfort, deoarece ei sunt cei care plătesc tot în acestă industrie, de la avioane până la paharul de apă pe care îl primesc în avion”, a mai spus deputatul european.