Clubul Universitatea Craiova şi jucătorul Ivan Martic au anunţat oficial că încheie colaborarea, ceva mai devreme decât era prevăzut în contract.
„Clubul Universitatea Craiova anunță faptul că s-a despărțit de fundașul lateral Ivan Martic. Îi mulțumim lui Ivan pentru modul în care s-a dăruit și a apărat blazonul Științei în toți acești ani și îi dorim mult succes în cariera de fotbalist profesionist! În tricoul alb-albastru a obținut Cupa României în sezonul competițional 2017-2018, reușind să își treacă în cont următoarele cifre: 74 de meciuri, 5 goluri, 7 pase decisive și 6.049 de minute” a precizat gruparea din Bănie pe site-ul oficial.
Ivan Martic a scris pe pagina sa de facebook un mesaj mai lung:
„Dragi prieteni, A venit timpul să îmi iau la revedere de la voi. Din prima zi de când am ajuns în România nu a fost deloc ușor, deoarece nu știam nimic despre țară, dar pas cu pas am învățat să apreciez dragostea suporterilor și spiritul echipei și aceste lucruri m-au făcut să mă adaptez mult mai ușor la viața de aici. Au fost perioade senzaționale, pentru că am văzut schimbarea de la stadionul din Severin la „Ion Oblemenco” și atunci am văzut prima oară ce înseamnă cu adevărat echipa și orașul în materie de spirit și tradiție. Vreau să le mulțumesc în mod special domnului Mihai Rotaru, antrenorului Devis Mangia pentru că m-a convins să vin la Craiova și antrenorilor Corneliu Papură și Victor Pițurcă. A fost provocarea perfectă după aventura mea în Croația. Primul meu an în Craiova a fost unul superb, reușind să câștigăm Cupa României și să văd atât de mulți oameni în stradă sărbătorind cu noi. Dintre toți anii petrecuți aici, favoritul meu rămâne primul pentru că am văzut cu adevărat bucuria în ochii suporterilor și am dat cel mai mare party în centrul Craiovei. A fost de asemenea o perioadă superbă pentru că am reușit pe plan individual să marchez primul meu gol european, în deplasarea de la Leipzig și implicit primul gol reușit de Universitatea într-o competiție europeană după mulți ani de așteptare. A fost mereu o plăcere să joc în echipă, să lupt alături de colegii mei, cărora le mulțumesc pe această cale fiindcă au fost mereu alături de mine și în fiecare an am observată că și clubul a evoluat în fiecare an pe fiecare segment în parte. Este, de departe, cel mai bine organizat club din România. Sunt mândru că am putut să fac parte din acest proiect în ultimele 3 sezoane competiționale. Vreau să le mulțumesc tuturor suporterilor Universității Craiova, au fost incredibili. La nicio echipă pentru care am evoluat până acum nu am trăit așa atmosferă cum este cea de la Craiova, realmente suporterii să ne încurajeze în orice colțișor al țării, asta ca să nu mai vorbesc de ce e în tribune la meciurile cu Dinamo sau FCSB. Ca jucător străin nu am trăit niciodată o așa dragoste din partea suporterilor, o dragoste care m-a făcut să mă simt ca acasă. În ultima perioadă au fost multe povești în mass-media, povești total neadevărate și nu vreau să mai insist pe acest subiect. Singurul motiv pentru care am plecat este acela că mi-am dorit să fac o schimbare în viața mea, fiind aproape și de ultima mea parte a carierei. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au fost atât de importanți în viața mea în această perioadă, celor din club, cum ar fi Copăcel, Sabin și desigur patronului Mihai Rotaru. Le mulțumesc tuturor celor din stafful tehnic, începând de la Nelu magazionerul, până la Cornel Blejan, preparatorul fizic. Un mare mulțumesc lui Cătălin Tudor și domnului doctor Claudiu Stamatescu pentru cum au avut grijă în permanență de mine, în special în ultimele două luni de zile. Tot respectul meu pentru suporteri, pentru modul în care apără blazonul echipei și îi asigur de faptul că din prima zi de când am venit și până acum am luptat pentru Universitatea Craiova cu toate puterile mele.
Doresc familiei Universității Craiova ca anul acesta sau următorul să ia campionatul, știu că toți vă doriți enorm și a trecut atât de mult timp. Vreau să vă văd pe toți ridicând trofeul și voi rămâne pe viață suporterul vostru. P.S. Sper să-mi păstrați și mie o medalie de campion și dacă voi avea timp, vin cu siguranță la sărbătoare. Ivan”