Angajaţii români preferă multinaţionalele

0
457

În ciuda majorărilor salariale din sectorul public, doar trei din zece angajaţi spun că ar lua în considerare să lucreze într-o instituţie de stat în viitorul apropiat, potrivit datelor unui sondaj efectuat de BestJobs în luna aprilie, în cadrul unui eşantion de 1.001 utilizatori de internet.

Aproximativ şase din zece angajaţi, rămân interesaţi de companiile private, în timp ce 9% ar vrea să lucreze în propria companie. Dintre cei care preferă o carieră în sectorul privat, circa două treimi consideră un job într-o multinaţională ca fiind cel mai potrivit pentru ei, iar un sfert spun că li se potriveşte mai bine o companie de talie mijlocie, în timp ce doar unul din zece ar lucra pentru un start-up. Tot într-o instituţie mare şi-ar dori să lucreze şi 73% dintre cei care ar lua în calcul un job la stat în perioada următoare, în timp ce 26% ar prefera mai degrabă o instituţie de stat de dimensiuni mai mici, iar 1% sunt nehotărâţi.