Cum sunt ţiganii ?

0
3684

romi3Cum sunt ţiganii?

Cum suntem noi ţiganii?

Cum îi vede lumea pe ţigani?

Cum ne vede lumea pe noi?

Dar noi, oare cum vedem lumea?

Maşini luxoase sau cărute cu cai? Vile sau corturi?

Nomazi sau statornici?

Scandalagii sau iubitori de pace?

Vecini buni sau vecini răi?

 

romi1Ţiganii pot să fie o poezie exotică a vieţii, într-o ţară din Estul european, aşa cum este România. Nu, nu suntem o etnie violentă. Ba chiar, se poate spune, suntem o etnie care nu doreşte decât să poată trăi în buna înţelegere cu toţi cei din jur. Noi ştim să fim toleranţi, pentru că ne dorim toleranţa pentru noi, din punct de vedere rasial.

Îndurăm şi umilinţe, pe nedrept, dar niciodată nu vrem să ne răzbunăm. Etnia romă nu este una răzbunătoare. Dacă un român îşi face prieten un ţigan, atunci, ţiganul se leagă cu jurământ în această prietenie şi de regulă, prietenia ţiganului este dăruită pe viaţa celui care îi intră în suflet, indiferent de etnie, convingere politică sau pozitie socială.

Romii ştiu să facă o sărbătoare a vieţii din fiecare zi trăită pe pământ. Poate că uneori părem gălăgioşi şi de aici ar veni şi…aura de gălăgioşi. Recunosc, vorbim tare, mai şi gesticulăm. Dar toate acestea vin din felul nostru de a fi: exuberanţi, iubind viaţa, având sufletele deschise.

Într-o prietenie cu un ţigan, cel mai de preţ lucru este sinceritatea. După aceea, urmează onoarea cu care ţiganul îl cinsteşte pe prietenul sau român. Fie ca este zi de sărbătoare sau o zi ca oricare alta, dacă un român vine în vizită la o familie de romi, aceştia vor face o mare sărbătoare din acea zi. Sunt puse pe masa cele mai bune mâncăruri şi băuturi, se serveşte din vesela cea mai scumpă, sunt folosite tăcâmurile de lux. Toate obiectele anterior amintite sunt ţinute cu sfinţenie în casă, tocmai pentru a cinsti prietenii, atunci când aceştia trec pragul unei locuinţe de romi.

romiUn ţigan este pentru prietenul său român un adevărat talisman norocos. Nu pregeta să îşi ajute prietenul, care de fapt îi este un adevărat frate. Cel puţin, etnicul rom se comportă faţă de român, efectiv ca şi când acesta îi este frate bun. Ţiganul îşi pune la dispoziţie banii, maşina, casa, orice este nevoie. Şi nu pretinde nimic la schimb. Prietenia pe care o are faţă de român, este o mare onoare şi de aceea…vai de românul care strică prietenia sa cu ţiganul. Nu, cum am mai spus, ţiganul nu se răzbună. Dar se îndepărtează de prietenul care l-a trădat, l-a minţit, l-a vândut. Se îndepărtează, cu amărăciune în suflet. Mâhnit, tiganul ajunge chiar pana la a-si relua obiceiurile ancestrale. Pleacă din locul în care se stabilize. Din cauza durerii pricinuite de ruperea prieteniei, romii îşi iau de multe ori familiile li pleacă în alte localităţi, la distanţă cât mai mare de locul în care încrederea i-a fost zdruncinata. Se poate spune, din această perspectivă, ca atunci cand se manifesta asemenea fenomene, in fapt asistăm la nomadismul modern, de facture morala.

Ţiganii mai pot fi vazuti si ca mari consumatori de muzica. Fie la bucurie, fie in cele mai triste momente ale vietii lor, romii se insotesc din plin cu muzica.

romi2De fapt, viata etniei rome inseamna ritm si culoare. Muzica buna, vesela, face pereche bună cu impactul visual dat de hainele noastre traditionale. Respectând o anume simbolistică, vestimentaţia romilor, din punct de vedere tradiţional, este o adevarată paletă plină de culori. Iar pictorul, este destinul, care pune etnia noastră în tabloul vieţii. Dacă însă iubim muzica şi ne îmbrăcăm în haine de diferite şi frumoase culori, atunci noi iubim invariabil şi dânsul. Fustele lungi ale tinerelor fete se înfoaie când acestea se învârtesc în ritmul muzicii, pe aripile dansului şi se aude şi clinchetul salbelor tradiţionale.

Noi nu facem niciun rabat de la a ne manifesta în conformitate cu bucuria vieţii şi cu cinstirea îrietenilor noştri.

Nu căutam niciodată răzbunarea.

Ne iubim prietenii atât de mult, astfel încât preferăm să plecăm spre alte zari, departe, dar niciodată nu dorim să întoarcem răul care ni se face.

Noi vedem în fiecare om un posibil prieten.

Îi respectăm pe cei din jur şi nu cerem decât puţin respect, din partea celorlalţi.

Luaţi-ne în considerare aşa cum suntem, pentru că nu suntem rai.

Ne place muzica. Ne place dansul. Ne plac toate culorile fericirii. Punem tot ceea ce este mai bun pe masă, pentru prietenii noştri, cărora le purtăm noroc mereu, cu toată dragostea.

Vedeţi-ne, buni oameni, aşa cum vedem noi viaţa: în pastelul bucuriei.

ROMEO TIBERIADE

Preşedinte Partida Romilor PRO EUROPA Sud-Vest Oltenia