Dolj: Acţiuni ale Poliţiei Rutiere în trafic

0
430

În cursul zilei de ieri, poliţiştii Serviciul Rutier-Biroul Drumuri Naţionale şi Europene împreună cu agenţi rutieri din cadrul formaţiunii de poliţie Filiaşi au executat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea accidentelor cauzate de viteză. Poliţiştii au acţionat pe tronsonul D.N. 6 Dioşti – Craiova – Filiaşi.
De asemenea, poliţiştii Biroului Rutier au acţionat şi în municipiul Craiova pe linia prevenirii accidentelor de circulaţie, urmărindu-se şi conștientizarea conducătorilor auto și pasagerilor cu privire la importanța portului centurii de siguranță.
În cadrul activităţilor desfăşurate de poliţiştii rutieri au fost constatate 87 abateri de natură contravenţională pentru care au fost aplicate sancţiuni în sumă totală de 11.565 lei, dintre care 34 de sancţiuni au fost aplicate pentru viteză neregulamentară. Au fost reţinute 4 permise de conducere în vederea suspendării, iar 3 certificate de înmatriculare au fost retrase.