“Drumul Craiova-Segarcea va fi reparat în perioada imediat următoare”

0
61

La începutul acestei luni autorităţile doljene au restricţionat circulaţia pe un sens al Drumului Judeţean 561 Craiova-Segarcea, după ce în localitatea Podari a fost sesizată o alunecare de de teren pe o distanţă de aproximativ 25 de metri. Tot atunci, autorităţile doljene au explicat că alunecarea a început să se producă la începutul lunii martie, la o distanţă de aproximativ 100 de metri de zona în acre au fost sesizate în ultimii ani mai multe fenomene de acest gen. Ieri, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că deşi alunecarea nu mai este atât de accelerată, ea este supravegheată de către o echipă de specialişti. Şeful administraţie judeţene a precizat că fiind vorba de o calamitate, speră ca Guvernul să aloce bani pentru reabilitarea drumului. “Supraveghem în continuare drumul judeţean Craiov-Segarcea, alunecarea nu mai este aşa de accelerată dar ea este totuşi destul de pronunţată. Până în prezent nu a afectat drumul propriu-zis. Ne-am consultat cu specialiştii şi trecem la faza următoare, când vom facem un studiu geo pentru toată această zonă şi în amonte şi în aval. Ne-am propus să facem acest lucru pe banii noştri, dar susţinem în continuare că este vorba de o calamitate şi intenţionăm ca în momentul în care vom avea şi un studiu de fezabilitate care să ne indice costurile, să trimitem adresă către guvern, iar comisia pentru situaţii de urgenţă să se pronunţe. Sigur că am vrea să facem acest drum cu banii care ar veni de la guvern pentru calamităţi decât să-i cheltuim pe cei din sursele proprii. Indiferent cum va fi, drumul Craiova-Segarcea va fi reparat în perioada imediat următoare”, a explicat Prioteasa.