ALDE Dolj îl susţine pe Varujan Vosganian la alegerile europarlamentare

0
442

Deputatul Varujan Vosganian a fost prezent ieri, la Craiova, în calitate de candidat la alegerile europarlamentare, fiind susţinut de ALDE Dolj. Parlamentarul va fi pe poziţia a 5-a şi speră ca partidul său să obţină un scor de cel puţin 12%. La conferinţa de presă, alături de fostul ministru al Economiei, a mai luat parte şi Anişoara Stănculescu, preşedintele ALDE Craiova, care a precizat că un număr de 40277 de doljeni au semnat listele ALDE, fiind de acord cu parrticiparea acestei formaţiuni politice la alegerile europarlamentare.

Preşedintele ALDE Craiova, Anişoara Stănculescu, a subliniat faptul că alegerile europene din 26 mai sunt determinante pentru viitorul proiectului european. „Uniunea Europeană nu este o lume perfectă, însă proiectul european reformat, adus mai aproape de cetăţeni este vital pentru stabilitatea, pacea şi dezvoltarea bătrânului continent. Contracararea acestor fake news-uri este foarte importantă pentru a avea cu adevărat alegeri libere şi corecte în toate ţările Uniunii. ALDE înţelege să  lupte cu această influenţă negativă asupra calităţii democraţiei, asupra formării opţiunii de vot a oamenilor, asupra imaginii ţărilor din Uniune”, a precizat liderul ALDE Craiova.

Referitor la  tema atacurilor  la imaginea ţărilor, Anişoara Stănculescu susţine  că zilele trecute a apărut o comunicare oficială, relatată de EU Observer, prin care partide, membre PPE din Finlanda şi Suedia afirmau că: “Cele mai mari părţi a opoziţiei române i s-a interzis să participle la alegerile europene…”. Preşedintele ALDE Craiova le cer colegilor din PNL sp dezavueze public această declaraţie  oficială din partea unor partide membre PPE şi să notifice ca atare conducerea PPE. „Ar fi o dovadă de patriotism in primul rand dar si buna credintă ca putem avea o competitie nealterata de astfel de dezinformari grave care prejudiciază imaginea democratiei in tara noastră”, a declarat Anişoara Stănculescu.

2019, anul investiţiilor

Parlamentarul Varujan Vosganian a precizat că anul 2019 nu este în primul rând, anul alegerilor, ci este anul investiţiilor. Acesta a vorbit şi de creionarea unei  foi de parcurs a României, unde să fie stipulate clar, toate proiectele necesare şi de viitor pentru ţara noastră. „Eu făc parte din grupul care negociază programele guvernamentale împreună cu partenerii de coaliţie. În acest context,  a fost acceptată ideea realizării unei foi de parcurs pentru România, într-o formulă cunoscută, făcând un inventar al marilor proiecte de investiţii pe care le asumăm şi pe care le continuăm atunci când ele au fost demarate. România este astăzi o ţară mult mai puternic consolidată economic decât era în trecut. Putem să comparăm PIB-ul României din 2000, când era 40 de miliarde de dolari cu PIB-ul României din 2019, când este 200 miliarde de euro. La nivelul opiniei publice, există o voinţă explicită în legătură cu dezvoltarea infrastructurilor. În plus, orice tentativă de a apropia nivelul de trai a românilor de nivelul mediu de trai european, obligă la un nou standard al infrastructurilor”, a explicat deputatul ALDE, Varujan Vosgania.