E timpul să trecem la garderoba de primăvară. Meteorologii ne asigură că vom avea parte de o vreme frumoasă, cu temperaturi din ce în ce mai mari, care ne vor face să simțim din plin că am scăpat definitiv de iarnă. Iar, ceea ce este și mai important, zilele însorite nu vor mai fi o excepție, ci ceva obișnuit de acum încolo pentru că primăvara și-a intrat în drepturi.
Soarele frumos din ultimele zile nu este întâmplător și nici un fenomen rar. Meteorologii spun că locuitorii din Craiova pot să fie convinși că au pășit deja în primăvară, urmând să ne așteptăm de acum încolo la temperaturi din ce în ce mai ridicate. „Avem de-a face cu o primăvară timpurie, care survine după o iarnă caldă. Nici nu poate fi altfel pentru că ne apropiem cu pași repezi de aprilie, care este a doua lună a primăverii și resimțită ca una foarte călduroasă”, susține Ion Mărinică, meteorolog în cadrul Centrului Meteorologic Regional Oltenia. „În tradiția populară se spune că luna aprilie este luna de foc a primăverii deoarece se resimte trecerea mare de la temperaturi mici la temperaturi mari. În această lună, toată vegetația explodează și putem spune că primăvara s-a instalat”, a mai spus acesta.
Aprilie, luna de foc a primăverii
Conform specialiștilor, saltul de temperatură de la luna martie la luna aprilie, pentru Oltenia, este de 6,1 grade Celsius. Diferența, fiind cea mai mare din timpul anului, va fi resimțită din plin în această perioadă. „Vremea va fi caldă, dar va fi resimțită ca foarte caldă pentru că vine după o lună mai rece”, a precizat meteorologul Ion Mărinică. Potrivit acestuia, în următoarele patru zile, până pe data de 26 martie, vremea se încălzește treptat. Temperaturile maxime din timpul zilelor vor fi cuprinse între 14 și 22, chiar 23 de grade Celsius. Cele mai scăzute temperaturi vin în cursul nopților, când termometrele vor arăta între 2 și 9 grade Celsius. Meteorologii spun însă că nu vor mai cade precipitații în această perioadă, cerul fiind variabil.
Am scăpat de frig și ploi
Există însă și câteva zile, puține însă, mai friguroase. Acestea vor veni spre sfârșitul lui martie, când meteorologii anunță o schimbare a vremii în zilele de 26, 27 și 28. „Această perioadă este o excepție. Sunt câteva zile mai puțin calde pentru Oltenia și cu probleme pentru regiunile montane. Cerul va fi temporar noros, iar local vor cădea precipitații sub formă de ploaie. La munte sunt așteptate chiar precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare”, a precizat Ion Mărinică. În aceste zile, maximele vor fi cuprinse între 7 și 12 grade Celsius, iar minimele între 0 și 5 grade Celsius. Începând din 29 martie, vremea se încălzește însă iar. Temperaturile urcă la 10 și chiar 15 grade Celsius. Începând cu zilele de 30 și 31 martie, temperaturile vor fi numai călduroase.
Daca asa arata primavara,pentru agricultori fara ploaie este un dezastru deja plantele au inceput sa simta nevoia de apa
Comments are closed.