Un incendiu de proporţii a izbucnit în tribuna Sălii Polivalente din Craiova, în timpul unui meci de baschet, după ce, mai mulţi suporteri au dat foc unor torţe pe care le introduseseră ilegal. Jandarmii încearcă să-i evacueze, suporterii devin violenţi, se iau la bătaie cu forţele de ordine şi incendiază scaunele şi bannerele. Este activată celula de urgenţă, pentru că sala este plină şi sunt multe victime, pompierii şi echipajele medicale de urgenţă intervenind pentru remedierea situaţiei. Din fericire, a fost doar un exerciţiu prin care autorităţile au vrut să testeze modul de reacţie şi de cooperare a forţelor care trebuie să intervină în asemenea situaţii de urgenţă.
În prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, şi a prefectului de Dolj, Marius Deca, la Sala Polivalentă din Craiova s-a desfăşurat, ieri, un exerciţiu de amploare, în care au fost implicate forţe din cadrul ISU Dolj, Jandarmeriei, Poliţiei şi Serviciului de Ambulanţă, pentru testarea modului de reacţie într-o situaţie de criză. Iar “criza” a fost generată de un incendiu puternic izbucnit în timpul unui meci de baschet. După începerea partidei, fanii echipei adverse introduc în sala de sport materiale pirotehnice şi obiecte contondente, provocând altercaţii violente cu forţele de ordine.
Comandantul acţiunii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova dispune evacuarea galeriilor, moment în care un grup de suporteri dau foc bennerelor şi scaunelor. La nivelul obiectivului este activată celula de urgenţă, evenimentul este anunţat prin 112 şi tot personalul ISU Dolj intervine în sprijinul forţelor de ordine pentru evacuarea spectatorilor, precum şi pentru localizarea şi lichidarea incendiului. Din cauza numărului mare de victime, comandantul ISU Dolj propune prefectului activarea planului roşu. Se constituie punctul medical avansat pentru acordarea primului ajutor, asistenţă medicală avansată şi triajul victimelor, fiind solicitate la faţa locului şi autospecialele de transport victime multiple şi terapie mobilă. O persoană cu dezabilităţi este blocată în lift şi se intervine cu echipaj de descarcerare pentru deblocare. Ca şi cum n-ar fi fost suficient, un “ultraş” s-a urcat pe un stâlp al nocturnei stadionului Ion Oblemenco protestând şi ameninţând că îşi dă foc. Un negociator de la IJJ Dolj şi un echipaj de salvare de la înălţime de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al Judeţului Dolj intervin şi îl conving pe tânăr să coboare.
Toată lumea a ştiut ce are de făcut, exerciţiul a fost un succes, după cum au declarat reprezentanţii autorităţilor judeţene, iar scopul a fost verificarea capacităţii operaţionale a ISU Dolj şi a structurilor cu care se cooperează în gestionarea situaţiilor de urgenţă. E drept că, într-o situaţie reală, panica ar fi reală şi ar îngreuna toate activităţile.
Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a apreciat, la finalul exerciţiului, că ofiţerii şi subofiţerii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Oltenia” sunt pregătiţi să intervină în timp real la cazuri complexe, în acest sens cadrele operative ale ISU beneficiind şi de echipamente performante de operare, achiziţionate prin proiecte derulate de CJ cu fonduri europene.