Aşa, din ceea ce ne mai ajunge şi nouă pe la urechi, dar şi în faţă, de anumite „sinteze” fiind vorba, prof. univ. dr. Cezar Spînu, de puţine zile prorector al Universităţii, conform aşteptărilor, ca să nu ne exprimăm altfel, este un dascăl universitar cu simţul umorului. Pe care îl dezvoltă şi când trebuie şi când nu e cazul. Fiindcă, de pildă, ce e valabil la Casa Universitarilor nu e valabil în cadrul unei şedinţe a Consiliului de Administraţie al Universităţii din Craiova. Ca o părere, desigur. În rest, afirmă cei care îl cunosc, prof. univ. dr. Cezar Spînu se comportă în perfect acord cu sine, nu dă curs atitudinilor contrafăcute şi, Doamne fereşte, duplicităţii. Este cordial, cu un farmec oarecum provincial, nedisplăcându-i, de pildă, manelele, dar mediul academic craiovean convieţuieşte fără dificultate cu atitudini sau gusturi absente din ambianţa aseptică a bibliotecii. Are ceea ce numim autenticitate. Avem în faţă o stenogramă, să nu-i spunem proces-verbal, pentru că sună revolut, a şedinţei Consiliului de administraţie al Universităţii din Craiova din 19 martie a.c. Când rectorul, prof. univ. dr. Dan Claudiu Dănişor, a prezentat directorii departamentelor, demers de rutină, cerându-şi scuze că nu le-a indicat… gradul didactic. De parcă ar fi contat. Luând cuvântul, prorectorul Cezar Spânu a anunţat senin, fără vreo inhibare de circumstanţă, că „se va declanşa analiza internă a programelor de studii, pentru a se lua măsurile ce se cuvin, pentru asigurarea unei eficienţe educaţionale care să asigure promovarea Universităţii în rândul universităţilor de prim rang”. Trecem peste formularea realmente neîngrijită stilistic, la limita suportabilităţii, fiindcă, după experienţa noastră, simţul umorului e, omeneşte, mai preţios decât cultura. Certitudinile noastre au intrat, totuşi, în derivă. Şi iată de ce. Prof. univ. dr. Cezar Spînu a deţinut, până de curând, funcţia de decan al Facultăţii de Ştiinţe Exacte – Chimie, devenită departament prin retrogradarea, în urma evaluării făcute de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, la categoria C. Sigur că, mai jos de acest prag, admisibilă era şi categoria E. La care încă nu s-a ajuns. Intenţiile prorectorului Cezar Spînu sunt onorabile, dar nu putem să nu ne întrebăm de ce n-a făcut ceea ce îşi propune în demnitatea „dăruită”, pe parcela academică păstorită până recent. Pentru a fi acum credibil şi a se legitima prin competenţă managerială şi nu prin confuzie etică. Aşa cum un bun meseriaş poate trage la răspundere un meseriaş prost, tot aşa un prorector destoinic, cu experienţă didactică de netăgăduit, poate avea credibilitate în faţa celor din subordinea sa. Reajustarea propriei imagini a Universităţii, fiindcă asta se doreşte, nu e o schemă simplificatoare şi saltul dialectic la o nouă calitate nu se face printr-un hei-rup “ca la brigadă”. Dar un lucru este cert: dincolo de tribulaţii patetice, inadecvări, confuzii, eticism intransigent sau acomodant, Universitatea se află în criză de identitate. Iar criza trebuie asumată cu sobrietate, reevaluată înzestrarea şi limitele. Şi de aici încolo nu mai este treaba noastră. Înţelept e să nu te pripeşti, ci să cugeţi. Şi dacă se poate să cugeţi ca un cugetător, nu ca un activist. Din câte înţelegem noi, prof. univ. dr. Cezar Spînu, deocamdată, nu este uimit de ceea ce a ajuns prin deloc zadarnica vanitate. Şi ar fi cazul. În rest, cu simţul umorului stă bine, chiar în exces.
