Şansă pe piaţa muncii pentru 20 de şomeri doljeni

0
435

Două sute de persoane, cu precădere din rândul şomerilor tineri şi al celor inactivi, vor fi instruite profesional şi consiliate, urmând ca după finalizarea programelor de formare 20 dintre acestea să fie angajate pe piaţa muncii.

Este vorba de un grup-ţintă care va fi selectat săptămâna aceasta din comunităţile doljene în care îşi desfăşoară activitatea Asociaţia Partida Romilor „Pro-Europa”, prin intermediul căreia se desfăşoară proiectul „Acces pe piaţa muncii – o şansă pentru tine”. „Ne vom deplasa în cele 23 de comunităţi din judeţ în care fiinţează Asociaţia, pentru selecţia şi informarea grupului-ţintă. Mai precis, la nivelul Doljului vor fi selectate persoane care vor fi instruite prin programe de formare profesională. Ca structură, grupul-ţintă va fi format din minimum 50 de femei, 20 de tineri cu vârsta între 15-24 de ani, 150 de persoane inactive, 50 de şomeri, din care 15 şomeri de lungă durată şi 35 de scurtă durată”, a precizat jrs. Luminiţa Tudor, coordonator Centrul Judeţean de Asistenţă Integrată, Consiliere şi Mediere Dolj.

Potrivit acesteia, „din cele 200 de persoane ce vor fi formate profesional, 110 vor fi incluse în programe de consiliere, iar din cei 50 de şomeri, 20 vor fi angajaţi la finalizarea instructajului, prin certificarea competenţelor profesionale”. Coordonatorul Centrului mai spune că vor fi implementate zece programe de formare profesională de tip „calificare”, „specializare”, „perfecţionare”, pentru diferite ocupaţii, precum expert local pe problemele romilor, manager de proiect, auditor calitate, florar decorator, zidar, instalator, ajutor de bucătar etc.

Selecţia grupului-ţintă este organizată de Asociaţia Partida Romilor „Pro-Europa”, în cadrul proiectului „Acces pe piaţa muncii – o şansă pentru tine”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 5 „Promovarea măsurilor active de ocupare”, Domeniul Major de Intervenţie 5.1.  „Dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare”, în parteneriat cu International Computer School şi Institutul pentru Politici, şi se desfăşoară pe o perioadă de 36 de luni, începând cu data de 1 iunie 2010. „Obiectivul general al proiectului îl reprezintă facilitarea integrării socio-profesionale şi a accesului la o calificare relevantă pe piaţa muncii pentru şomerii tineri, de lungă durată şi persoane inactive, cu focalizare pe cei de etnie romă, în nouă judeţe din regiunile Bucureşti-Ilfov, Sud-Est, Nord-Est, Nord-Vest, Centru, Sud-Vest”, explică reprezentanta Centrului Judeţean Dolj.