Luna viitoare se împlinesc 46 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977, când România a fost zguduită de un seism cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter. Cutremurul s-a produs în Vrancea, la o adâncime de 100 de kilometri, dar unda de șoc s-a simțit în toată Europa de Sud-Est. Seismul s-a produs la ora 21:21, într-o zi de vineri, și a avut durata de 56 de secunde. Bilanțul final al cutremurului a fost de 1.570 de morți, dintre care 1.391 doar în București, 11.300 de răniți, dintre care 7.596 în București, iar 35.000 de locuințe au fost distruse. În Capitală, 33 de clădiri s-au prăbușit efectiv. În contextul tragediei din Turcia, românii și-au amintit cu durere de fenomenele seismice din țara noastră. Cutremurul din 1977 s-a resimțit și la Craiova, unde s-au înregistrat zeci de morți și sute de răniți, panica s-a instalat rapid în tot orașul, oamenii s-au îmbulzit pe scările blocurilor, au fugit cu ceea ce aveau pe ei, au tremurat de frig zile întregi, le era teamă să mai intre în case. Pe prof.univ.dr Corneliu Sabetay, cutremurul l-a găsit în Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova și spune că nu o să uite niciodată acele zile de coșmar. Era un chirurg tânăr și nu ar fi crezut nicio secundă că o seară care părea liniștită, ar fi putut în 56 de secunde să se transforme într-o nenorocire. Strada „Câmpia Islaz” a fost printre zonele cele mai afectate de cutremur. Acolo s-au înregistrat mai multe victime. Între care şi o femeie, care a murit sub dărâmături. Fetiţa ei a supravieţuit însă a suferit o fractură de femur. Aceasta a fost operată ulterior de medicul craiovean.
În 4 martie 1977, România a fost zguduită de un cutremur puternic, care a lăsat în urmă povești impresionante. Una dintre ele este cea a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Craiova. După numărul de distrugeri şi pierderi omeneşti, județul Dolj a fost pe locul al III-lea, după București și Teleorman. Bilanțul a fost unul sumbru : peste 40.000 de clădiri de locuințe au fost avariate, 500 prăbuşite, puse la pământ, 180 blocuri avariate și peste 200 de şcoli au necesitat reparații capitale.
La 46 de ani de la nenoricire, prof.univ.dr Corneliu Sabetay, pe care cutremurul l-a prins la datorie, își amintește în detaliu tot ceea ce s-a întâmplat atunci, rememorează clipele de groază, ce aveau să se transforme într-un adevărat examen pentru corpul medical craiovean, dar şi într-un exemplu de solidaritate umană, în faţa unei catastrofe cum nu se mai pomenise. Asta și în contextul cutremurelor din ultimele zile, care s-au resimțit și la Craiova, dar care au avut ca epicentru județul Gorj, de data asta, nu Vrancea ca cel din 1977. Saltele întinse direct pe podea, panică, urlete de durere, multă suferinţă. Seara zilei de 4 martie 1977 a rămas adânc întipărită în memoria medicilor de la Spitalul Judeţean din Craiova, care au salvat sute de vieţi, victime ale marelui cutremur. Medicul Sabetay se întorsese la spital pentru a consulta un pacient pe care îl avea sub atentă supraveghere. După ce s-a asigurat că totul este în regulă, medicul a luat liftul fiind gata să plece spre casă. În acel moment, unda seismică a lovit cu putere. Un zgomot infernal şi un vuiet apocaliptic i-au rămas şi acum întipărite în minte. La fel şi culoarea neobişnuit de întunecată a cerului.
“Încercând să cobor de la etajul nouă, am remarcat, în momentul în care am ieşit din lift, spre curtea interioară a spitalului, un zgomot extraordinar. Toate ferestrele spitalului s-au spart. Am simţit cum se mişcă pământul. Nu mi-am dat seama imediat ce se întâmplase. De la poarta spitalului am văzut agitaţie mare. O asistentă a ieşit strigând să venim repede pentru că sunt foarte mulţi răniţi. Am intrat la Urgenţă unde l-am văzut pe doctorul Vasile Frujină acordând asistenţă medicală unui rănit căruia îi căzuse ceva pe picior. Am văzut apoi agitaţia mare din spital. Se aduceau saltele şi se aşezau pe podea, de la parter şi până la etajul doi. Lumea era speriată. Bolnavii internaţi la acel moment, şi ţineţi cont că spitalul avea 1.600 de paturi, au coborât în curte, în părculeţul pe locul căruia se construieşte acum Clinica de Chirugie Cardiovasculară. Nu era frig, aşa că fiecare şi-a luat câte o pătură, ce a putut. Desigur, au rămas în spital pacienţi imobilizaţi la pat, cei care se aflau în stare gravă”, a spus prof.univ.dr Corneliu Sabetay.
41 de morți și peste 800 de răniți
În Craiova s-au înregistrat atunci 41 de morți, din care 19 au fost femei, erau muncitoare la Fabrica de Confecții. La Spitalul Județean au fost aduși peste 800 răniți, toată noaptea s-au auzit sirenele și au circulat salvările, pacienți cu tot felul de traumatisme, secțiile de chirurgie și ortopedie fiind luate cu asalt. Au venit medici voluntari din alte județe pentru a se putea face față.
“La Craiova, în istoricul ultimilor 70-80 de ani, am avut în 1940 un cutremur care s-a lăsat cu o victimă, a decedat un cunoscut blănar, care locuia pe strada Madona Dudu, i s-a prăbuși casa. Și desigur au fost și ceva răniți. Iar apoi, în 1977, pe 4 martie, într-o zi de vineri, zi care arăta doar un început de primăvară, nimic altceva, un alt cutremur, de o intensitate mult mai mare a zguduit toată Europa de Est, dar mai ales România.
Craiova a înregistrat atunci un număr de 41 de morți, din care 19 femei, ce au fost aduse în același timp fiind muncitoare la Fabrica de Confecții. Acestea au murit probușindu-se cu o scară. Evenimentul a fost unul extrem de tragic, pentru că acolo s-a instalat panica, iar lumea a fugit care încotro, s-au călcat în picioare, iar 10 muncitoare au vrut să coboare pe o scară și aici și-au găsit sfârșitul. Aceste cifre mi-au rămas foarte bine întipărite în minte pentru că trebuia să le comunicăm Direcțiilor Sanitare în fiecare zi. Pentru că la fel ca și în Turcia, zilnic se mai găseau răniți sub dărâmături” : prof.univ.dr Corneliu Sabetay.
A rămas în picioare !
Spitalul Clinic Județean de Urgență din Craiova a fost inaugurat pe 13 martie 1971. Construcția pe zece etaje a întâmpinat mai multe dificultăți, dar care rând pe rând au fost remediate. Întocmirea proiectului de execuție a fost în sarcina Institutului de Proiectări a județului Dolj, al cărui director era arhitectul Theodor Cocheci, un profesionist și un om admirabil. În cartea “Primari ai Craiovei în slujba cetății 1864-2013”, ambasadorul Petrea Gigea a a menționat faptul că pentru spitalul din Craiova fost ales ca model spitalul din Constanța, care avea o capacitate de 1200 de paturi. La final s-a hotărât ca spitalul de la Craiova să aibă o capacitate de 1650 de paturi, devenind astfel cel mai mare spital monobloc din țară. După etapa de proiectare, a urmat cea de stabilire a constructorului, acesta fiind ISCM Craiova.
“De la început au ieșit la iveală o serie de dificultăți, chiar de la fundație, întrucât amplasamentul spitalului a căzut pe un teren mlăștinos, având mari dificultăți pentru stabilirea marelui edificiu medical. Dar, proiectanții și constructorii au găsit soluția, desigur, cu cheltuieli suplimentare. An de an spitalul ieșind din pământ se contura prin înălțarea etajelor. Spitalul sub formă de “Y-grec”, are marele avantaj de a primi lumină mai multă indiferent unde sunt anplasate saloanele pentru bolnavi. Paralel cu construcția pe vertical, s-au făcut operațiunile de finisare. Valoarea de investiții a Spitalului a fost de 120 milioane de lei și avea 13 secții de specialitate, cu o capacitate de 600.000 de consultații pe an” : Petre Gigea-Gorun, fost primar al Craiovei
Studenții și farmaciștii, voluntarii acelor zile
Astăzi, spitalul are 31 de secții, asigurând 27 de specialități. Prof.univ.dr Corneliu Sabetay spune că la cutremur s-au spart doar geamurile, ca urmare a vibrațiilor foarte puternice, dar spitalul a rămas în picioare. Nu știe ce s-ar fi întâmplat atunci dacă nu era construit acel spital sau dacă ar fi fost construit de mântuailă.
“Aș putea spune că acest spital care are o construcție solidă, fiind un proiect în Y și-a dovedit rezistența, în afară de niște geamuri sparte, nu s-a întâmplat nimic și a putut face față sutelor de răniți. Spitalul face parte dintr-un cartier – 1 MAI- un cartier mai mult de blocuri, care și ele au rezistat destul de bine la cutremur, comparativ cu alte zone din oraș. În primul moment, în acest spital au venit de urgență 20 de medici să dea o mână de ajutor, dar și mai mulți farmaciști și studenți voluntary. Au fost un sprijin real în acele vremuri. S-a făcut imediat un triaj al tuturor răniților timp de 24 de ore și au fost împărțiți pe secțiile unde trebuia să li se acorde îngriirile medicale. Acest triaj s-a făcut de către medici, studenţi şi interni.
Eu am făcut parte dintr-o echipă alături de doctorii Grigorescu şi Obreja care erau ORL-işti. Bineînţeles, că au fost şi alte echipe din care au făcut parte chirurgul Vasile Gavrilă, cel care a scris şi o carte, „Noaptea cea mai lungă a Craiovei”, au fost, de asemenea, doctorii Beldiman, dr. Burdescu de la Chirugie, profesorii Georgescu şi Buşu de la Chirurgie-Urologie, dr. Artur Tică, şeful de la Terapie Intensivă, doamna farmacistă Călin, care a venit de acasă şi a făcut tot ce s-a putut astfel încât să nu lipsească medicamentele şi materialele sanitare de care era nevoie. Dimineaţa am început să operăm. Pe lângă victimele cutremurului au fost însă şi altfel de pacienţi. Spre exemplu, doi copii cu vârsta 10-14 ani care sufereau de ocluzie intestinală şi era nevoie să fie operaţi.
Au fost extrem de importanți atunci specialiștii în anestezie intensivă, în chirurgie și ortopedie, pentru că aceia au trebuit să intre de urgență în sălile de operație și să resolve rând pe rând toate cazurile. Pentru mine aceea zi a fost ca o zi pe front, acel spital s-a transformat într-unul de campanie pentru că nu a fost ușor să tratezi peste 800 de răniți.” : prof.univ.dr Corneliu Sabetay.
Calea Unirii, pusă la pământ
Cele mai afectate zone, acolo unde și unda seismică s-a resimtit mai puternic au fost : strada Unirii, strada Câmpia Islaz, b-dl Carol. Acesta este și motivul pentru care cel mai grav avariate au fost : Colegiul Național Carol I, clădirea Hotelului Palace, Muzeul de Artă Jean Mihail, Muzeul de Istorie, Biblioteca Judeţeană „Alexandru și Aristia Aman”, Liceul „Fraţii Buzeşti”, Facultatea de Mecanică.
“Ceea ce vedem astăzi nu este Centrul Vechi al Craiovei, pentru că în 1977, acel cutremur l-a șters aproape de pe fața pământului. Distrugeri iremediabile au suferit aproape toate clădirile de pe Calea Unirii situate între Piaţa Prefecturii şi Str. Kogălniceanu, aproape toate clădirile din zona Magazinului Mercur şi str. Madona Dudu. Craiova a fost al doilea oraș afectat după București, iar județul Dolj, raportarea s-a făcut la număr de case, morți și răniți. Și după acest cutremur a fost nevoie de o perioadă îndelungată de reconsolidare și refacere. Personal am mai prins un cutremur, în 1991, în Grecia, unde nu s-a lăsat cu morți, dar am văzut cum se poate instala panica, cum alergai și cum se îmbulzeau oamenii ca să nu fie prinși sub grinzile caselor. În 2000 am fost în Turcia, la un an după cutremurul din 1999 și am văzut acolo case la pământ, case căzute una după alta, precum cărțile căzute după un raft și am discutat cu colegii mei medicii din Turcia despre modul în care se construiesc casele acolo. Panica, îmbulzeala, acțiunile precipitate sunt cele care mai complică situația în caz de cutremur”, a mai spus acad. Corneliu Sabetay.
