Lăudabilă, într-un fel, pledoaria fostului ministru al Educaţiei, Mircea Miclea, de a prezenta în cadrul podcastului Liceului Elf, din Cluj-Napoca, viziunea sa despre ceea ce înseamnă o şcoală bună. Site-ul Edupedu.ro a preluat dizertaţia distinsului dascăl universitar, psiholog, care enunţă dintr-un început ceea ce vrea să demonstreze: o şcoală bună este aceea care valorifică la maximum potenţialul pe care-l au elevii. Aceasta fiind funcţia principală a şcolii de a identifica disponibilităţile şi de a le potenţa. Întreaga pledoarie a distinsului cadru universitar este aproape fără cusur, dar numai prin raportare „la vremuri normale”, nu de învăţământ online sau forme hibride ale acestuia. Fireşte „o şcoală bună” este o şcoală care îl ajută pe elev să se dezvolte pe mai multe axe: cognitivă, socială, emoţională, de autonomie personală, de personalitate şi motricitate. Fără ca vreuna din aceste „axe”, cum le defineşte, să fie suprasolicitată. O şcoală bună nu e o pepinieră de genii, ci produce o medie umană cultivată, o massă intelectuală decentă, adaptată la lumea de mâine care o aşteaptă. Corectă afirmaţia: şcoala era odinioară compatibilă cu viaţa, pentru că ritmul de evoluţie al învăţământului era mai apropiat de ritmul de evoluţie socială. Nu e nimic de corectat, de amendat, în argumentarea distinsului dascăl clujean, în afara faptului că este, cum spuneam… atemporală. O „şcoală bună”, în reţeaua doljeană de învăţământ gimnazial şi preuniversitar, este de pildă Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova (director-adjunct Zamfirică Petrescu, care anterior ani în şir a condus Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”) cu profesori de elită, program de învăţământ bine dozat, Bacalaureat riguros, care în numai câţiva ani a ajuns în topul celor mai bune colegii naţionale din municipiul Craiova. Bine plasat şi la nivelul ţării. O şcoală bună este o şcoală gimnazială –dăm un exemplu, din cele pe care le avem la îndemână- în care o profesoară de matematică, precum Cerasela Cremene (Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ţiţeica” din Craiova) îşi cheamă elevii aflaţi într-o vacanţă anacronică să lucreze cu ei suplimentar, pentru a mai recupera ce este posibil, din ceea ce s-a făcut, cum s-a făcut, prin învăţământul online. O şcoală bună este aceea în care dascălii „lăcrimează” în cancelarii pentru zecile de ore de curs făcute de mântuială, luni de-a rândul, în formatul online, şi nu zăbovesc la nesfârşit pe Facebook. Şi sunt şi asemenea dascăli, încă, din bună croială, cu vocaţie, care realizează deplin ce s-a întâmplat în ultimii doi ani. În care, anumite discipline nu s-au mai regăsit, nici în contestatul format online. Dacă s-ar fi dezbătut cu acelaşi patos „consistenţa” orelor de curs din curriculă, cu care s-a polemizat despre concursul pentru ocuparea posturilor de directori plini şi adjuncţi, ar fi fost salutar. Dar nu s-a întâmplat asta. Administrându-se elevilor porţii mici, de curs, şi discutând la nesfârşit despre „o reformă temeinică a învăţământului gimnazial şi liceal”, ne aflăm într-un moment deloc propice receptării unei pledoarii –corecte pe fond- precum a distinsului universitar Mircea Miclea. Este ca şi cum am discuta despre beneficiile internetului, într-o localitate în care acesta încă n-a ajuns. România este una dintre cele trei ţări europene, spun experţii, în raportul The Organisation of school time in Europe, care au cele mai puţine zile de şcoală. Şi structura anului şcolar în curs, publicată la 16 februarie 2021 în Monitorul Oficial, păstrează 34 de săptămâni de şcoală, în pofida apelurilor specialiştilor din educaţie, ca anul şcolar să fie extins. Impasul este teribil şi numai inconştienţii nu realizează dimensiunile lui. „Generaţia Covid” are un handicap serios de surmontat.
