Minerii din Valea Jiului protestează

0
505

Sunt 6 zile de când circa 100 de mineri sunt blocaţi în subteran la mina Lupeni, nemulţumiţi de întârzierea salariului pe luna ianuarie. Alte sute de mineri au ieşit în stradă să protesteze, acestora alăturându-li-se şi alte persoane. Senatoarea Diana Şoşoacă, recent exclusă din AUR, a participat la protestele de sâmbătă şi duminică. Conducerea Complexului Energetic Hunedoara a anunţat că salariile vor fi plătite până la 26 februarie a.c., dar minerii nu au fost de acord. CEH a rămas fără o parte din venituri la 1 ianuarie după ce a pierdut 7 milioane lei lunar reprezentând sumele provenite din servicii de sistem şi din ajutorul de stat pentru mina Lonea. Drepturile restante ale angajaţilor ar fi de 18 milioane lei, a spus direcotrul general CEH, Samuel Dioane. După o serie de întâlniri la Bucureşti cu premierul Florin Cîţu, ministrul Energiei, Virgil Popescu, secretarul de stat din ministerul Finanţelor, Lucian Heiuş, administratorul special al companiei, Cristian Roşu, lucrurile nu s-au rezolvat.

Complexul Energetic Hunedoara (CEH), societate aflată în insolvență, conform Sentinței civile nr. 601/F din data de 14.11.2019, pronunțată în dosarul nr. 5075/97/2016, administrează centralele electrice de la Mintia şi Paroşeni şi minele de huilă din Valea Jiului. În urma investigației demarată în martie 2017, Comisia Europeană a constatat că Societatea a beneficiat de ajutoare de salvare ilegale și incompatibile, care nu fost rambursate în termen de șase luni, fiind astfel înălcate prevederile articolului 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Prin Decizia C(2018) 7308 final din 08.11.2018, Comisia Europeană a dispus că ajutoarele provenite din bugetul de stat prin intermediul a cinci împrumuturi, acordate pentru restructurarea CEH sunt incompatibile cu piața internă. Potrivit Comisiei, „România nu a prezentat un plan de restructurare valabil, în conformitate cu Orientările privind ajutoarele pentru salvare și restructurare”.