Cu o populaţie de peste 12.000 locuitori şi, aspect notabil, peste 1.000 de copii preşcolari şi şcolari, cum ne asigură primarul Aurel Băjenaru, Dăbuleniul reprezintă pe harta Doljului, o localitate teafără, cu statut de oraş din 2004, dar „respiraţie” de comună înstărită, aidoma celor din Occident. Dăbuleniul are tot ce îi trebuie unei localităţi moderne, racordată la lumea civilizată: are orizont, plan de dezvoltare, nu de supravieţuire, instituţii publice, grădiniţe şi şcoli generale, un bun Liceu Teoretic „Constatin Brâncoveanu”, cu mulţi dascăli destoinici, din zonă, densă viaţă culturală, baruri şi restaurante cu specific local, unde nu lipsesc, la anumite ceasuri ale serii, analişti politici şi economici, în timpul liber. Dăbuleniul are şi un Consiliu local, cu oameni normali, devotaţi celor care i-au ales. Ieri, la sediul Clubului Copiilor venise un grup de 28 de copii turci, greci, bulgari, germani, spanioli şi italieni, însoţiţi de 18 dascăli, căruia i s-a făcut primirea după obiceiul locului, cu pâine şi sare, fasole cu ciolan şi raci, o minunăţie, vizitatorii arătându-se ispitiţi de conservarea obiceiurilor locului. Expediţia era organizată de Palatul Copiilor din Craiova. Ceea ce nu se vede cu ochiul liber, dar se simte la tot pasul, este forfota specifică „buzei primăverii”. Ca să aibă tot ce le trebuie, fiindcă sunt înstăriţi, oamenii Dăbuleniului, buni cunoscători de istorie, trudesc de-a dreptul, din aceste zile, când îşi pregătesc producţia de lubeniţe şi pepeni galbeni, până prin iulie, când isprăvesc cu valorificarea recoltei. Alecu Gherlan, inspector la Registrul Agricol al Primăriei Dăbuleni, ştie totul pe dinafară: 800 de atestate de producători, circa 700-800 hectare în sistem protejat, care se vor cultiva, imediat după 1 aprilie a.c., data la care începe plantatul, o producţie de marfă estimată la 45-50 mii de tone. E o muncă migăloasă, de-a dreptul, îngemănată cu o veghe permanentă asupra firavelor plante care au adus faimă Dăbuleniului. Or la aşa ceva nu se ajunge cu una, cu două, şi nici doar prin bunăvoinţă şi bună publicitate. Un crescător de animale localnic, Dorin Vărcan, are o fermă de porci, rasa „Mangaliţă” în sistem gospodăresc cu câteva sute de capete în efectiv, dar şi un micro-abator autorizat, cu linie tehnologică de prelucrare. A adus şi el faimă locului, prin solicitările multora de a-şi procura material de prăsilă. Astfel privind lucrurile, Dăbuleniul nu duce lipsă de nimic, nici de apă, la o palmă de loc trece Dunărea, nici de vin, nu doar din vestita „roşioară”, care nu se termină de la o producţie la alta. Şi dacă vara localitatea fierbe de căldură greu de stins, acum e ceasul muncii fără răgaz, gata să dea în clocot. Aurel Băjenaru, primarul localităţii, a fost procuror la viaţa lui, şi, paradoxal, din totdeauna cu acces la umorul bun. Se mai trezeşte şi acum câteodată apelat cu funcţia avută şi zâmbeşte nostalgic. L-am întrebat, într-o doară, dacă la Dăbuleni se fură, şi răspunsul a venit imediat: se fură cu decenţă, aproape delicat, dar mai mult de cei din Ocolna, sat al Amărăştiului de Jos – zonă puternic criminogenă – „ai noştrii sunt mai ruşinoşi, cum spuneam”. În orice referinţă despre Dăbuleniul de astăzi e de luat în seamă un aspect, nu rareori trecut cu vederea: mirajul stârnit în localităţile învecinate de cultivatorii de lubeniţă. Care au potenţat, într-un fel, extinderea vocaţiei. Cooperativa Agricolă „Patria Lubeniţei”, cu vreo 63 de membri, are deja sediu, serviciu de contractare a producţiei, în fine e pe făgaşul normal, suntem asiguraţi, chiar dacă mulţi mai tatonează încă o astfel de aventură. Dăbuleniul avea în urmă cu vreo 30 de ani asociaţii cu profil horticol, zootehnic, câte şi mai câte, şi conta în orice discuţie serioasă de economie agrară. Au urmat câţiva ani, nu puţini, de derută, dar o altă normalitate a fost găsită, în cele din urmă. Fiindcă dacă veşnicia s-a născut la sat, câte dezbateri elitiste a mai generat aserţiunea respectivă, hărnicia nu a ocolit Dăbuleniul, chiar dacă tuşele dure ale protretului se regăsesc şi în alte locuri. La Dăbuleni, hărnicia nu se retrage pentru un pui de somn, decât seara târziu, dar despre asta se vorbeşte rar.
